România are două “Meteore”. Mănăstirile Arnota şi Vârful Romani

Nu mulți români știu că în România avem două “Meteore”. Mănăstirile Arnota și Vârful Romani, ridicate pe culme de munte. Acest ținut mai este numit și Athosul României.

Mănăstirea Arnota, locașul de cult unde îngerii bat clopotele

Turiștii care străbat depresiunea Horezu și trec prin dreptul localității Costești sunt surprinși de o construcție albă care se zărește undeva pe vârful Muntelui Buia, din masivul Parâng. Situată la marginea carierei de piatră, pe un mic platou, Arnota este una dintre puținele mănăstiri construite la aproape 1000 de metri altitudine, operă a domnitorului Matei Basarab.

Despre Arnota, fostul Arhiepiscop al Râmnicului, Gherasim Cristea, spune că “înseamnă ultimul pas spre Dumnezeu. Este locul cel mai înalt și la propriu și la figurat. Acolo, un clopot mare sună: bam!bam!bam! Despică văzduhul peste tot, de parcă acolo începe facerea lumii…’.

Mănăstirea Arnota nu este una mare, are aspect de cetate cu ziduri groase, dar pe cât este de mică, este pe atât de cochetă. Iar liniștea de aici, de pe vârful muntelului, confirmă zisele fostului arhiepiscop al Râmnicului. Da, Arnota este mănăstirea care te apropie de Dumnezeu. Și nu doar ca altitudine. O curte plină de flori de toamnă, cu alei curate, în care și șoaptele au ecou, câțiva călugări care îți dau senzația că nu pășesc. Locul pare încremenit în timp.

Vârful Romani, mănăstirea situată la 1400 de metri altitudine
La peste 1.400 de metri altitudine, ctitoria lui Dumitru Creştin în memoria fiicei sale, dispărută prematur la 25 de ani, a fost recent inaugurată, în urmă cu doar doi ani. Este o bijuterie brâncovenească, ctitorul a dorit să fie asemănătoare restul mănăstirilor vâlcene de jos.

Din curtea mănăstirii se vede Parângul în toate direcţiile, iar în jurul acestei minuni divine s-a construit o staţiune nouă. Mânăstirea are hramul Adormirii Maicii Domnului şi este locul unde se spune că îngerii se odihnesc noaptea.

Related Posts

Pensii 2027: Cât va crește indicele și ce spune noul ministru Florin Manole

Florin Manole, noul ministru al Muncii, a vorbit luni despre viitoarea indexare a pensiilor, subliniind că aceasta trebuie realizată conform legii în vigoare. Conform unor estimări informale…

ȘOC MONDIAL! Zelenski amenință că va…

Ucraina anunță că va lovi mai multe rafinării de petrol din Rusia, după ce Moscova ar fi schimbat modul în care desfășoară atacurile aeriene. Președintele Volodimir Zelenski…

Paula Chirilă, dezvăluiri despre nunta cu Dan Giuvelic: ,,Mi-am rezervat…

Paula Chirilă și Dan Giuvelic fac pasul cel mare, după ce vedeta a acceptat cererea în căsătorie din această vară. Pe lângă viața de cuplu, cei doi…

O familie întreagă a MURIT! Mașina lor a fost SPULBERATĂ pe autostrada…

O familie de patru persoane din Massachusetts, originară din Republica Moldova, a fost spulberată pe autostrada Interstate 95, în Virginia, în timp ce se îndrepta spre o…

Detaliul ascuns din ziua nunții Andrei cu Cătălin Măruță! Ce a pus-o Niculina Stoican să ascundă…

Andra și Cătălin Măruță formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz, iar cântăreața a dezvăluit recent secretul relației. În ziua nunții, Niculina Stoican a învățat-o…

Elena Udrea sare în apărarea lui Călin Georgescu

Elena Udrea a afirmat că autoritățile ar putea recurge la măsuri preventive mai puțin restrictive, precum controlul judiciar, pentru a împiedica o eventuală plecare din țară a…