Bani în plus la pensie în octombrie

Bani în plus la pensie! Pensionarii vor primi în luna octombrie sume în plus cuprinse între 300 și 500 de lei. Iată cine se încadrează pentru a le primi.

Bani în plus la pensie pentru cei cu pensii mai mici de 3.000 de lei

Bani în plus la pensie pentru pensionarii care au pensii mai mici de 3.000 de lei. Seniorii care se încadrează în această categorie vor primi în octombrie sume în plus cuprinse între 300 și 500 de lei.

Vă amintim că pensionarii cu pensii sub 3.000 de lei au primit în 2023 un sprijin financiar variabil, cuprins între 600 și 1.000 de lei, în funcție de nivelul veniturilor lor. Această măsură a fost inclusă într-o ordonanță adoptată în anul precedent.

Ajutoarele pentru pensionari incluse în acestă ordonanță au fost oferite în tranșe. Prima tranșă de bani a fost plătită în luna ianuarie. Pensionarii se pot aștepta la a doua tranșă luna următoare.

OUG nr. 168/2022 prevede un nou ajutor financiar pentru pensionarii cu pensii mici

Potrivit OUG nr. 168/2022 acest ajutor financiar este acordat pensionarilor care fac parte din sistemul public de pensii, dar și celor din sistemul pensiilor militare de stat.

De asemenea, trebuie menționat că această măsură se aplică și beneficiarilor de drepturi reglementate de legi cu caracter special, plătite de către casele teritoriale de pensii sau casele de pensii sectoriale, cu condiția ca veniturile lor lunare să nu depășească suma de 3.000 de lei.

Cuantumul acestuia va fi însă diferit, în funcție de cât de mici sunt aceste venituri, schema propusă fiind următoarea:

a) în cuantum de 1.000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
b) în cuantum de 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
c) în cuantum de 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.

Noua ordonanță stipulează că nivelul „veniturilor” este luat în considerare, ceea ce înseamnă că se vor evalua și alte surse de venit în afara celor din pensii pentru determinarea eligibilității și a nivelului ajutorului acordat.

Acest lucru include posibile venituri din salarii și din indemnizația socială pentru pensionari.

Cu toate acestea, ordonanța nu menționează explicit veniturile din activități independente, chirii, dividende sau drepturi de autor. Acest lucru sugerează că aceste tipuri de venituri ar putea să nu fie luate în calcul în procesul de evaluare pentru acordarea ajutorului financiar conform acestei ordonanțe, potrivit avocatnet.ro.

Banii vor fi acordați prin intermediul caselor de pensii, în tranșe, astfel:

în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
în cuantum de 300 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.

Related Posts

Am trăit 22 de ani pe meleaguri străine

– Cum ai îndrăznit să ne faci asta?! – a izbucnit Andrei, cu pumnii strânși. – Să vii cu un străin și să ne lași baltă de…

M-a dat afară din casă pentru că fiica ei „nu mă plăcea”

Andrei s-a întors într-o seară de vineri, obosit, cu geanta de voiaj în mână și zâmbetul acela care mereu mă făcea să mă simt acasă. Când m-a…

Brânza De Oaie. Adevărul Șocant Despre Această Brânză Extrem De Populară.

Brânza de oaie. Vorbim despre unul dintre cele mai populare produse de pe piață. Mare atenție, însă, de unde cumpărați brânza de oaie. Specialiștii trag un semnal…

La 54 de ani m-am mutat cu un bărbat pe care îl cunoșteam doar de câteva luni

Nu mi-am dat seama când liniștea s-a transformat în tensiune. Nu a fost o explozie, ci o strângere lentă, ca o curea trasă din ce în ce…

Un polițist lacom i-a cerut mită unui preot liniștit

Din SUV au coborât patru bărbați îmbrăcați civil. Nu alergau. Nu strigau. Se mișcau calm, cu siguranța unor oameni obișnuiți să acționeze fără ezitare. Advertisements Primul s-a…

Când pleacă bărbatul tău să nu te atingi de zăpada din curte.

Am rămas nemișcată, cu cana de ceai tremurându-mi în mână. Pașii nu erau vechi. Marginile lor erau clare, proaspete, ca și cum cineva trecuse pe acolo cu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *