BLESTEMELE SE ȚIN SCAI DE ȘERBAN HUIDU! ULUITOR CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN FAMILIA LUI: EXECUTAT SILIT!

Huidu senior, tatăl vedetelor TV, Șerban și Vlad, a ajuns la bătrânețe să trăiască de pe o zi pe alta. În vârstă de 71 de ani, Florin Huidu este executat silit, lunar, cu peste 900 de lei, din pensia pe care o primește.

Cândva fost director, acesta a pierdut nu doar un apartament și un imobil de peste 1.300.000 de euro, dar a rămas și dator cu nu mai puțin de juumătate de milion de euro! CANCAN.RO are toate amănuntele.

Fost director, Florin Huidu, tatăl celor două vedete TV, a dus o viață îmbelșugată. Bărbatului și familiei sale nu le lipsea nimic și avea mai multe proprietăți. Doar în câteva luni însă, a trecut de la extaz la agonie.

Acesta avea să piardă totul, iar procesele împotriva sa s-au ținut lanț, după ce a făcut un împrumut pentru a-și extinde afacerile, pe care însă nu l-a mai putut achita, din cauza crizei economice de la acea vreme.

Astfel, Huidu senior a fost executat silit, iar în prezent mai are de achitat o datorie ce ajunge undeva la jumătate de milion de euro. Motiv pentru care, după ce a rămas fără imobilul care valora la acea vreme în jur de 1300000 de euro, unde era sediul afacerilor sale, iar apoi fără apartamentul pe care-l avea, bărbatul a fost obligat prin hotărâre judecătorească, să plătească, lunar, peste 900 de lei, din pensia sa, de 2400 de lei.

Cu alte cuvinte, tatăl lui Șerban trăiește, lunar, cu suma de 1400 de lei.

”Deocamdată mă descurc, pentru că știu să spăl, să-mi gătesc, să calc”

Cu toate acestea, ajuns la 71 de ani, Florin Huidu spune că nu-și plânge de milă. El trăiește singur, într-o garsonieră, aproape de fiul spu cdel mic, Vlad Huidu.

„N-am nimic pe numele meu. Nu vreau să apelez la nimeni. Și copiii au problemele, familiile lor. Mai lucrez ici-colo, nu mi-a fost rușine să duc și copii la școală din blocurile din zonă.

Muncesc, care e problema. Și sporadic, pe la câte o firmă. La 71 de ani cine să te mai primească? Deocamdată mă descurc, pentru că știu să spăl, să-mi gătesc, să calc”, a declarat acesta în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

„Am avut stop cardiac 26 de secunde”

Pentru Florin Huidu, viața sa s-a schimbat radical în urmă cu 17 ani. Atunci au început, practic, necazurile sale. El s-a aflat chiar și la un pas de moarte, după ce a stat în stop cardiac 26 de secunde:

„În ultimii 17 ani, de când eu am două stențuri, din cauza unui infarct cu stop cardiac, mi s-au întâmplat toate lucrurile rele. Am avut stop cardiac 26 de secunde la Budimex. Cât să mai ducă și inmioara asta? Am sufletul încărcat. Am trecut prin viață cu de toate. S-au adunat multe. Am pierdut și apartamentul. Cei care au locuit acolo au lăsat o datorie de 2700 la curentul electric.

Lumea e atât de transformată din cauza acestei societăți capitaliste pe care nu o suport sub nicio formă.

N-am fost comunist nenorocit, dar am fost pe lângă Vadim, am iubit țara, am vrut să o apăr. Am fost consilier, mi-am văzut de treburile mele. Dar cine e așa, ajunge la doi metri.

Cei care s-au opus sau au criticat ce se întâmplă în țara asta, nu au ajuns bine”

Related Posts

O tragedie în comunitatea din Oradea: Cristina Mărie a decedat la 37 de ani, după o luptă grea cu o boală rară

Cristina Mărie, soția unui apropiat al artistului Culiță Sterp, a pierdut bătălia pentru viață la doar 37 de ani, după ce a fost diagnosticată cu o tumoră…

PSD anunță măsuri importante pentru pensionari, mame și veterani. Ce schimbări cere noul Guvern

Indexarea pensiilor, eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru mame și veterani, dar și plata mai rapidă a facturilor către firme se numără printre măsurile…

Nu s-a terminat la Tribunal! Locul în care a fost dus Călin Georgescu imediat după audieri!

Călin Georgescu a trecut printr-o zi extrem de importantă, cu mai multe proceduri judiciare care îi pot influența situația în perioada următoare. Fostul candidat la alegerile prezidențiale…

Varză cu Ouă – Mic Dejun Sățios și Rapid

O rețetă simplă, gustoasă și gata în câteva minute! Varza cu ouă este ideală pentru diminețile în care vrei ceva cald, energizant și ușor de făcut. Ingrediente…

Ce spune ziua în care te-ai născut despre personalitatea ta. Semnificațiile numerelor în numerologie

Data nașterii este considerată, în numerologie, un element important care poate oferi indicii despre trăsăturile de personalitate, punctele forte și modul în care o persoană se raportează…

ȘOC! 3 hoți au furat în saci banii de pensii de la poșta din…

Cei trei hoți au fost condamnați definitiv după furtul a aproape 9,5 milioane de lei din Poșta Timișoara. Cei trei bărbați care au furat aproape 9,5 milioane…