Depresia ne distruge încet, dar sigur – Simptomele despre care prea puțini oameni sunt conștienți

Depresia ne distruge încet, dar sigur – Simptomele despre care prea puțini oameni sunt conștienți

Depresia este una dintre cele mai perfide tulburări psihice, este rezultatul nemulțumirilor, a multiplelor probleme nenerezolvate, a lipsei antrenamentului emoțional și a sensibilității.

Duce la imposibilitatea de a gândi: zero gânduri, zero sentimente, zero existență. Dar totuși, ce gândește un om depresiv?

Principala tematică se învârte în jurul următoarelor noțiuni: cât de singur este și cât de neînțeles este.

Persoana depresivă nu are nici puterea să gândească, nici să facă ceva constructiv dacă nu este susținut.

„Depresivul este trist de propria tristețe și se află în imposibilitatea de a face ceva concret cu viața sa. Cu toate acestei, tristețea este seductivă. Odată instalată în subiect, aceasta este privită cu respect, lucru total greșit.”, explică specialiștii.

Cum putem identifica depresia – Cheia către acceptarea și către tratarea corespunzătoare a depresiei este identificarea tristeții

Simptome de depresie

1.Pierderea interesului

Pierderea interesului și chiar a plăcerii este unul dintre principalele simptome întâlnite la subiecții depresivi.

2.Neadaptarea la program și la obligații

O persoană depresivă va refuza programul, pe care-l vede neimportant și va percepe obligațiile ca pe o forțare la care nu dorește să răspundă.

3.Descurajarea în fața problemelor mărunte

4.Insomnia

La persoanele depresive, insomniile sunt generatoare de gânduri negre. Cu cât doarme mai puțin, cu atât are mai mult senzația că este mai singur și mai neimportant. La polul opus, există hiperinsomniile în urma cărora persoana depresivă este confuz și simte în mod pregnant golul din interior.

5.Schimbări în psihomotricitate

Sunt și acestea simptome reale ale depresiei: persoana în cauză fie este mult prea agitat, fie mult prea încet atât în mișcare cât și în vorbire.

6.Tristețe persistentă, anxietate

7.Sentimente de pesimism și de inutilitate, de neputință sau de vinovăție

8.Energie scăzută, oboseală, senzație de „încetineală”

9.Capacitate redusă de concentrare sau dificultate de luare a deciziilor

10.Probleme de somn, trezire dimineața devreme sau dormit prelungit

11.Modificări ale apetitului și / sau ale greutății

12.Gânduri de moarte sau de sinucidere, chiar și tentative de suicid

13.Stimă de sine scăzută

14.Neliniște, iritabilitate

15.Probleme fizice persistente (dureri de cap, tulburări digestive, dureri cronice)

Depresia majoră

Efectele depresiei majore pot fi cu adevărat invalidante pentru pacient: poate provoca tulburări ale proceselor fiziologice normale precum somnul, alimentația, nivelul de activitate fizică, capacitatea de a realiza diferite sarcini și capacitatea de concentrare.

Dacă depresia majoră nu se tratează și nu se elimină, poate duce la pierderea productivității, la creșterea riscului mortalității,la declin funcțional.

Related Posts

Mama a făcut demență.

…El era notarul din orașul vecin. Vocea lui era calmă, aproape prea calmă pentru ce urma să-mi spună. Mi-a cerut să mă așez. Am simțit cum mi…

Familia mea m-a abandonat într-un azil de bătrâni, așa că am pus la cale cea mai strălucită răzbunare posibilă.

— Linda, spuse Iosif după ce terminai, trebuie să recunosc ceva. — Ce? — Planul tău este complet nebunesc. Am ridicat o sprânceană. — Dar? Zâmbi. — Dar…

M-am îmbolnăvit grav pe neașteptate.

…e­pu­i­za­tă.Și nu doar atât. Pe masa din bucătărie am găsit o sacoșă cu medicamente plătite din banii ei, un bon mototolit de la farmacie și câteva bancnote…

Soacra râdea de mama mea: „Vai, o țărăncuță!”

Mama mea a intrat în casă cu pasul ei domol, ținând un buchet de flori de grădină legat cu o panglică simplă. Avea pe ea o rochie…

El este Nanu, fiul Mirabelei Dauer. Cum arata tanarul acum si ce mesaj ii transmite mamei lui –

Mirabela Dauer este, fără doar şi poate, una dintre cele mai importate figuri din întreaga istorie a muzicii uşoare româneşti. În spatele succesului profesional şi al zâmbetului…

A AJUNS TÂRZIU LA ÎNMORMÂNTAREA SINGURULUI EI FIU

— Alo? La celălalt capăt se auzi respirația grea a unui bărbat. Apoi: — Veronica? Clara încremeni. Cunoștea vocea aceea. Ar fi recunoscut-o după un singur cuvânt…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *