IANIS HAGI A REFUZAT CADOUL DE NUNTĂ, DE UN MILION DE EURO, DE LA TATĂL LUI! CANCAN.RO A AFLAT MOTIVUL

Imediat după ce și-a anunțat logodna cu frumoasa Elena, Ianis Hagi a avut parte de o surpriză la care alți tineri nici nu îndrăznesc să viseze. Gică Hagi s-a oferit să-i cumpere fiului său o vilă de peste un milion de euro, în zona Pipera, dar fotbalistul lui Deportivo Alaves a refuzat politicos cadoul, iar CANCAN.RO are toate informațiile.

Are numai 24 de ani, este bogat și are un nume cunoscut în întreaga lume.  Aflat la vârsta la care majoritatea tinerilor schimbă iubitele ca pe șosete, Ianis Hagi știe exact ce vrea, mai ales atunci când vine vorba despre viața sa personală. Dacă din punct de profesional, mijlocașul naționalei nu simte că a ajuns, încă, la potențialul său maxim, lucrurile sunt total diferite atunci când vine vorba despre Elena, o brunetă superbă, care-i este alături de mai bine de trei ani. La sfârșitul lunii iunie, mijlocașul echipei naționale și-a cerut iubita de soție într-un cadru de poveste, la Paris, lângă turul Eiffel. Aranjamentele de flori albe cu lumânări și cu petale de trandafiri pe jos au lăsat-o fără cuvinte pe Elena, care a acceptat, printre lacrimi, propunerea iubitului ei. Ianis nu s-a zgârcit nici atunci când a ales inelul de logodnă, pentru care a scos din buzunar aproape 100.000 euro. Mândru că o să fie socru mare, Gică Hagi și-a felicitat public fiul pentru faptul că s-a hotărât să-și întemeieze o familie încă de tânăr și nu s-a lăsat pradă tentațiilor din zilele de astăzi: „Ce bucurie, sunt fericit. Bravo lui că îşi asumă, ia decizii, e responsabil. Un copil liniştit, eu ca părinte sunt foarte foarte liniştit. După aceea am aflat şi noi, şi de o parte şi de cealaltă. Cred că am fost printre primii care au aflat. Nu, nu, doar ce s-a întâmplat între ei doi. Să se împace unul cu celălalt, să meargă împreună pentru că împreună pot fi puternici. E o decizie luată, copiii cresc, devin responsabili şi mă bucur. El decide!, a declarat Gică Hagi.

A refuzat un cadou de nuntă de un milion de euro!

La numai o lună după cererea în căsătorie, “Regele” s-a gândit și la un cadou pe măsură ca dar de nuntă. Conform informațiilor obținute de CANCAN.RO, fostul mare fotbalist a căutat o vilă în zona Pipera, aproape de casa sa. Imediat ce a găsit o proprietate care să se ridice la nivelul standardelor sale, Hagi și-a sunat fiul pentru a-i mărturisi faptul că deja i-a găsit cadoul de nuntă: o casă de peste un milion de euro:”Ianis i-a multumit mult tatălui său, i-a spus că-i este recunoscător pentru că s-a gândit la un asemenea gest, dar că și-ar dori să își cumpere singur un apartament în zona Primăverii, acolo unde să locuiască alături de soție când vor veni în țară. I-a spus că vrea să pornească în căsnicie cu ceva cumpărat de el, pe propriile lui forțe. Gică nu s-a supărat, a apreciat foarte mult gestul fiului său și faptul că gândește ca un bărbat adevărat. I-a spus că, totuși, și-ar dori să respecte tradiția machedonească și să plătească el absolut toate cheltuielile de nuntă. Ianis a fost de acord, ei sunt o familie foarte unită, rar mai vezi așa ceva”, ne-a mărturisit un apropiat al familiei!

Related Posts

Zelenski acceptă alegerile în timp de război, dar cu o condiție clară

Volodimir Zelenski a lămurit din nou o chestiune care preocupă observatorii politici internaționali: va candida sau nu la alegerile prezidențiale din Ucraina, în mijlocul unui război devastator…

Poziția în care dormi îți poate spune mai multe despre tine decât crezi

Poziția în care dormi îți poate spune mai multe despre tine decât crezi Te-ai gândit vreodată că modul în care adormi ar putea oferi indicii despre personalitatea…

8 nuanțe interzise femeilor dupa 40 de ani

În perioada următoare vom observa o creștere în popularitatea culorilor naturale de păr, fie ele închise sau deschise. Nuanțele, tunsorile și culorile în trend în anii ’90…

Pensii 2027: Cât va crește indicele și ce spune noul ministru Florin Manole

Florin Manole, noul ministru al Muncii, a vorbit luni despre viitoarea indexare a pensiilor, subliniind că aceasta trebuie realizată conform legii în vigoare. Conform unor estimări informale…

ȘOC MONDIAL! Zelenski amenință că va…

Ucraina anunță că va lovi mai multe rafinării de petrol din Rusia, după ce Moscova ar fi schimbat modul în care desfășoară atacurile aeriene. Președintele Volodimir Zelenski…

Paula Chirilă, dezvăluiri despre nunta cu Dan Giuvelic: ,,Mi-am rezervat…

Paula Chirilă și Dan Giuvelic fac pasul cel mare, după ce vedeta a acceptat cererea în căsătorie din această vară. Pe lângă viața de cuplu, cei doi…