Maria Treben – „Dacă oamenii ar ști ce efect tămăduitor are urzica, n-ar mai cultiva decât urzici!”

Toate părțile urzicii sunt comestibile și utile în medicina naturiste: rădăcina, tulpinile, frunzele, florile și semințele.

Terapeuta austriacă Maria Treben spune într-una din cărțile ei că de când a descoperit puterea tămăduitoare a urzicilor, a început să o consume zilnic.

„De când am aflat ce efect curativ au urzicile, mi-am creat un obicei din a face o cură de patru săptămâni cu ceai de urzici”.

Urzicile apar de două ori pe an – primăvara și toamna (după otavă).

Se pot bea câte 2-3 căni pe zi: una dimineața, cu 30 de minute înainte de micul-dejun, și 1-2 căni pe parcursul zilei. Terapeuta spune că dacă ceaiul se bea cu înghițituri mici, efectul curativ este mai mare.

„După o astfel de cură cu urzici mă simt extraordinar de bine, și am de fiecare dată senzația că pot realiza de trei ori mai multe lucruri ca până atunci. Mă simt plină de mobilitate și tinerețe”.

Dincolo de efectul tonic și energizant pe care-l dau urzicile, acestea ajută la prevenirea multor boli:

„Familia mea și cu mine n-avem nevoie ani de zile de medicamente”.

Cura cu urzici trebuie să dureze mai multe săptămâni dacă există boli grave, precum:

afecțiuni ale ficatului, bilei și splinei, tumori la splină secreții abundente ale aparatului respirator sau ale stomacului, crampe stomacale, ulcere gastro-intestinale, boli de piept, boli ale sângelui, leucemie.

În scop preventiv, se va bea doar 1 cană de ceai pe zi, pe tot parcursul anului.

Ajută la prevenirea răcelilor, virozelor și a infecțiilor bacteriene și înlătură alergiile (inclusiv rinita alergică).

Curăță sângele și implicit pielea. Ajută la eliminarea eczemelor și a durerilor de cap. Totodată, urzica previne sau ameliorează durerile articulare și reumatice.

Ceaiul de urzică mărește nivelul hemoglobinei datorită conținutului mare de fier și înlătură oboseala, lipsa de putere și epuizarea.
Maria Treben spune că urzica trebuie doar opărită, 30 de secunde, și nicidecum fiartă.

Related Posts

Adriana Iliescu, mândră de fiica ei, Eliza. Cea mai bătrână mamă din România şi-a luat loc de veci!

Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România, a reușit să uimească întreaga țară în 2005, atunci când a dat naștere unei fetițe la vârsta de 67…

De Sfânta Parascheva, pe 14 octombrie: ce obicei simplu se păstrează în buzunar pentru binecuvântare și protecție

Pe 14 octombrie, credincioşii ortodocşi o cinsteasc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva — una dintre cele mai îndrăgite sfinte din spaţiul românesc. Ziua este marcată prin participarea la…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Frunza de smochin – Leacul natural ascuns care poate regla glicemia, curăța ficatul și întări inima

În timp ce majoritatea cunosc smochinul pentru fructele sale dulci și hrănitoare, frunzele de smochin rămân, pentru mulți, un remediu natural ignorat. Totuși, aceste frunze au fost…

A murit o legendă a muzicii și televiziunii italiene! Wilma De Angelis s-a stins la 96 de ani! 

A murit o legendă a muzicii și televiziunii italiene! Wilma De Angelis s-a stins la 96 de ani! Actriță, cântăreață și prezentatoare TV, faimoasa artistă a lăsat…

Luca Niculescu, anunț B0MBĂ: Pensiile vor crește cu… Vezi mai mult

Pensii mai mari pentru români în 2027! Luca Niculescu face anunțul așteptat de milioane de pensionari. Ce spune despre majorări Premierul desemnat Luca Niculescu a făcut un…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *