Meniul Primit De O Proaspătă Mămică Într-Un Spital De Stat Din România! Femeia Le-A Arătat Tuturor Mâncarea Pe Care A Primit-O 

Condițiile din spitalele românești au reprezentat mereu un motiv de discuție în țara noastră. De departe însă, lucrul care îi înfurie cel mai tare pe români atunci când vine vorba despre unitățile medicale este mâncarea.

Porțiile pe care le primesc pacienții în multe spitale sunt de cele mai multe ori prea mici și, de asemenea, acestea nu asigură necesarul de nutrienți de care persoanele suferinde au mare nevoie.

Cel mai recent scandal în centrul căruia se află porțile de mâncare pe care pacienții le primesc în spitale a început după ce o femeie care a devenit de curând mamă a fost internată într-o unitate medicală după ce a născut.

Meniul primit de o proaspătă mămică într-un spital de stat din România!

Femeia nu se aștepta să beneficieze de mese scumpe și bogate, precum la un hotel de 5 stele, însă niciodată nu s-ar fi gândit că produsele alimentare pe care le-a primit ar fi fost chiar atât de puține.

La fel cum au procedat mai multe persoane pe parcursul timpului, femeia a fotografiat farfuriile pe care le-a primis pe parcursul a patru zile, iar ulterior soțul acesteia a postat imaginile pe rețelele de socializare, împreună cu următorul mesaj.

„Asta dați voi de mâncare în spital unei mame care trebuie să hrănească un nou-născut??? Am prea mulți copii și persoane mai în vârsta în lista de prieteni ca aș înjura teribil!!! Să vă fie rușine!!!!!”, este mesajul care a însoțit imaginea.

În imagini se observă că porțiile nu sunt deloc echilibrate, lipsind aproape cu desăvârșire fructele și legumele.

Una dintre mese, care le-a atras cel mai mult atenția internauților, conținea doar trei felii de salam, o bucățică de unt și un pachet de dulceață.

„Măcar a avut salam. La mine astea au fost mesele în patru zile de spitalizare”, a mărturisit femeia, dezamăgită de cum a fost tratată în spital, notează redactia.ro.

Românii care au văzut imaginile au empatizat cu situația și au mărturisit la rândul lor ce experiențe neplăcute au avut în unitățile medicale din românia, în ceea ce privește alimentația. O femeie a povestit revoltată că anul trecut, atunci când a fost internată, nu a primit nici măcar o bucățică de mâncare timp de o zi întreagă.

„Ce țară, ce hoți. Dacă ai vedea facturile alea te ia mintea la cât costă pe hârtie un meniu de genul”. „Este o bătaie de joc pe banii noștri. E bine că măcar au primit și asta. Eu în urmă cu un an am fost ținut fără mâncare o zi întreagă”, au fost alte comentarii.

Povestea unei românce care a născut într-o maternitate din Germania a devenit virală

Potrivit Alexandrei, tânăra româncă, meniul maternității din Germania este unul gustos, variat și bogat în vitamintele și nutrienții necesari unei proaspete mămici.

Micul dejun conține o felie de pâine cu unt, cremă de brânză, cașcaval, două felii de salam, 100 de grama de iaurt, budincă de vanilie și un pahar de suc.

Pentru masa de prânz Alexandra a povestit că pacientele au posibilitatea de a alege ce vor să consume: meniu standard, vegan sau light (ușor). Supă, cartofi și pește în sos de brânză și iaurt la desert.

Pe lângă diversitatea felurilor de mâncare, românca a fost foarte încântată de faptul că personalul meternității ține cont de modul în care sunt preparate alimentele, mai exact la aburi sau fierte, nimic nu este prăjit.

Related Posts

Adriana Iliescu, mândră de fiica ei, Eliza. Cea mai bătrână mamă din România şi-a luat loc de veci!

Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România, a reușit să uimească întreaga țară în 2005, atunci când a dat naștere unei fetițe la vârsta de 67…

De Sfânta Parascheva, pe 14 octombrie: ce obicei simplu se păstrează în buzunar pentru binecuvântare și protecție

Pe 14 octombrie, credincioşii ortodocşi o cinsteasc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva — una dintre cele mai îndrăgite sfinte din spaţiul românesc. Ziua este marcată prin participarea la…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Frunza de smochin – Leacul natural ascuns care poate regla glicemia, curăța ficatul și întări inima

În timp ce majoritatea cunosc smochinul pentru fructele sale dulci și hrănitoare, frunzele de smochin rămân, pentru mulți, un remediu natural ignorat. Totuși, aceste frunze au fost…

A murit o legendă a muzicii și televiziunii italiene! Wilma De Angelis s-a stins la 96 de ani! 

A murit o legendă a muzicii și televiziunii italiene! Wilma De Angelis s-a stins la 96 de ani! Actriță, cântăreață și prezentatoare TV, faimoasa artistă a lăsat…

Luca Niculescu, anunț B0MBĂ: Pensiile vor crește cu… Vezi mai mult

Pensii mai mari pentru români în 2027! Luca Niculescu face anunțul așteptat de milioane de pensionari. Ce spune despre majorări Premierul desemnat Luca Niculescu a făcut un…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *