Orașul Subteran Din România! Se Spune Că Cei Care Intră Aici Nu Se Mai Întorc

Peștera Limanu din Dobrogea este considerată a fi orașul subteran al României.

Numită şi Peştera Caracicola sau Peştera La Icoane, această peșteră are lungime de cca 4.000 metri.

Poate părea mult, dar nici măcar nu este cea mai lungă peşteră dobrogeană. Cu toate acestea, legenda spune că cei care intră aici nu se mai întorc.

Orașul subteran din România este de fapt Peștera Limanu, care ascunde o istorie impresionantă, dar și legende controversate.

Se spune că cei care intră în ea nu se mai întorc, dar specialiștii spun că este vorba doar de o rătăcire a vizitatorilor, care are și o explicație logică.

Peștera Limanu este orașul subteran al României

Galeriile Peșterii Limanu sunt ramificate într-un mod amețitor, pentru că proiectantul Peşterii Limanu nu a avut nici un gând de sistematizare, devenind astfel un adevărat labirint, potrivit natgeo.ro.

Totuși, legendele nu se opresc aici. Se spune că peștera ar fi o poartă către lumea de dincolo de moarte și că tot felul de zgomote dubioase se aud din adâncuri. Și pentru această legendă, specialiștii au o explicație științifică.

Potrivit lor, zgomotele ar fi, de fapt, provocate de vântul care străbate numeroasele galerii ale orașului subteran, dar sunt percepute diferit de psihicul uman.

În mare pare, Peștera Limanu s-a format în mod natural în calcar, dar unele sectoare de galerie au fost cioplite de oameni. În orașul subteran au fost făcute pilieri şi ziduri de sprijin, din dale de calcar.

De asemenea, arheologul Vasile Boroneanţ a descoperit incizii şi desene în cărbune pe care le-a apreciat ca fiind foarte vechi, chiar neolitice, iar unele dacice.

Peştera Limanu a fost declarată arie protejată şi se află în custodia Asociaţiei GESS.

Related Posts

Adriana Iliescu, mândră de fiica ei, Eliza. Cea mai bătrână mamă din România şi-a luat loc de veci!

Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România, a reușit să uimească întreaga țară în 2005, atunci când a dat naștere unei fetițe la vârsta de 67…

De Sfânta Parascheva, pe 14 octombrie: ce obicei simplu se păstrează în buzunar pentru binecuvântare și protecție

Pe 14 octombrie, credincioşii ortodocşi o cinsteasc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva — una dintre cele mai îndrăgite sfinte din spaţiul românesc. Ziua este marcată prin participarea la…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Frunza de smochin – Leacul natural ascuns care poate regla glicemia, curăța ficatul și întări inima

În timp ce majoritatea cunosc smochinul pentru fructele sale dulci și hrănitoare, frunzele de smochin rămân, pentru mulți, un remediu natural ignorat. Totuși, aceste frunze au fost…

A murit o legendă a muzicii și televiziunii italiene! Wilma De Angelis s-a stins la 96 de ani! 

A murit o legendă a muzicii și televiziunii italiene! Wilma De Angelis s-a stins la 96 de ani! Actriță, cântăreață și prezentatoare TV, faimoasa artistă a lăsat…

Luca Niculescu, anunț B0MBĂ: Pensiile vor crește cu… Vezi mai mult

Pensii mai mari pentru români în 2027! Luca Niculescu face anunțul așteptat de milioane de pensionari. Ce spune despre majorări Premierul desemnat Luca Niculescu a făcut un…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *