Viktor Orban, declarație controversată: „Ucraina va fi împărțită în trei”

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a lansat duminică o previziune șocantă cu privire la viitorul Ucrainei. Potrivit acestuia, războiul declanșat de Rusia ar putea duce la fragmentarea statului ucrainean în…

Schimbare istorică la BNR:

Banca Națională a României anunță o schimbare importantă în structura sa de conducere, cu efect direct asupra designului bancnotelor aflate în circulație. Începând cu 1 februarie 2026, funcția…

Test rutier dificil. Cine va trece primul prin intersecție? 99% dintre șoferi răspund greșit

Atunci când ne urcăm la volan este extrem de important să cunoaștem cât mai bine regulile de circulație. Acestea nu sunt menite doar să fluidizeze traficul, ci…

Laura Cosoi este însărcinată pentru a cincea oară. Actrița a aflat sexul copilului

Actrița Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, se pregătesc pentru extinderea familiei, după ce au aflat recent sexul copilului pe care îl așteaptă. Pentru actriță, aceasta…

Ce spune Biserica Ortodoxă Română despre femeile care nu se spovedesc și nu se împărtășesc înainte de Paște

Spovedania și împărtășania sunt două dintre cele mai importante practici din credința ortodoxă. Mulți dintre cei credincioși aleg să le urmeze în biserici, găsind în ele liniște…

Traian Băsescu stârnea un val de reacții cu declarația despre fata lui: „Fiica mea este singură, divorțată și are trei copii și îi crește. Dacă vrei să crești trei copii, îi crești. Și nu plecați de la premiza că îi dă tata bani.

Elena Băsescu, cunoscută și sub porecla EBA, este fiica cea mică a fostului președinte al României, Traian Băsescu, și una dintre figurile publice care, în ciuda notorietății,…

Cum va fi vremea de Paște 2026! N-am mai pomenit în România asemenea schimbări. Meteorologii anunță că..

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza meteo pentru perioada 9 martie – 5 aprilie 2026. Specialiștii anunță temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această…

Mirabela Grădinaru, vizite la centre pentru prevenirea adicțiilor

Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui României Nicușor Dan, a avut mai multe întâlniri importante în timpul vizitei oficiale efectuate de șeful statului în Polonia. În…

Cum arată vila excentrică a Andreei Esca. Aris Eram a publicat imagini din interiorul locuinței

Andreea Esca și soțul ei, Alexandre Eram, sunt proprietarii unei vile impresionante situate pe malul lacului Snagov, o locație deosebit de dorită de cei cu averi considerabile….

Peste 4,5 milioane de pensionari ar putea primi tichete de masă lunare, potrivit unui proiect aflat în Parlamentul României

Peste 4,5 milioane de pensionari din România ar putea beneficia lunar de tichete de masă în valoare totală de 300 de lei, potrivit unui proiect de lege…