PNL vrea anticipate dacă nu trece Guvernul Mureșan. Traian Băsescu nu crede că o sesizare la CCR în acest sens are rost. Tudorel Toader: „Președintele poate încerca să instaleze un nou guvern, dar cât timp ține la dispoziție acest «poate»”

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru a precizat că se poate face o sesizare la CCR în cazul în care Guvernul Mureșan nu trece de Parlament.

Vicepreședintele liberal a anunțat, luni, că PNL a discutat în cadrul BPN despre o astfel de variantă în cazul în care Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate. „În condiţiile actuale este evident faptul că nu se poate instala un Guvern şi astfel încât, în interpretarea noastră, aceasta este o chestiune imperativă. Asta nu înseamnă că preşedintele, oricare ar fi el, va putea încerca de zeci de ori să instaleze ani la rând, România rămânând cu un Guvern demis şi cu un Guvern interimar”, a declarat Muraru.

Tudorel Toader: „Premierul desemnat e cel care caută și identifică majoritatea parlamentară” Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a precizat în cursul zilei de luni că vicepreședintele PNL are dreptate cu privire la o posibilă sesizare a Curţii Constituţionale dacă Guvernul Siegfried Mureșan nu trece de votul de învestitură și Nicușor Dan nu convoacă alegeri anticipate.

Totuși, Tudorel Toader spune că e nevoie de „alte argumente”. În opinia acestuia, prețedintele a greșit în momentul în care „s-a implicat în formarea majorității”.

„În principiu, sunt de acord cu domnul Muraru. Are dreptate, dar cu alte argumente, anume că președintele, spune Constituția, poate (n.r.- poate încerca să instaleze un nou guvern), dar întrebarea este cât timp ține la dispoziție acest «poate».

Domnul Lăzăroiu (n.r.- fostul judecător CCR Petre Lăzăroiu) știe, că eram judecători când a dat Curtea decizia 799, prin care spunea că președintele încalcă Constituția și atunci când nu îndeplinește o obligație care are ca efect blocarea funcționării autorităților statului. Unde ne aflăm? În ipoteza în care președintele nu poate ajunge la formarea unui guvern și rămânem cu un interimar. Unde a greșit, în opinia mea? Acolo unde s-a implicat în formarea majorității.

Trebuie să își îndeplinească obligațiile constituționale de asigurare a funcționalității autorităților. Nu a făcut asta pentru că s-a implicat în formarea majorității. Premierul desemnat e cel care caută și identifică majoritatea parlamentară. Am spus că a greșit pentru că s-a implicat în formarea majorității”, a spus Tudorel Toader, la Antena 3 CNN.

Traian Băsescu spune că Guvernul Mureșan are doar „1% șanse să treacă” Subiectul a fost comentat și de către fostul președinte Traian Băsescu, care nu crede că guvernul propus are șanse reale de a trece de votul Parlamentului. Fostul șef de stat susține că actuala criză politică ar putea duce până la urmă la alegeri anticipate.

„Șansele sunt minime și minime au fost de la bun început. Marele merit al acestei echipe guvernamentale și al premierului desemnat este că încearcă să rupă un blocaj care vizează alegerile anticipate. Stăm cu un guvern căzut de cinci luni. Este de neconceput așa ceva. Trebuie rezolvată problema într-un fel sau altul. 1% sunt șanse să treacă guvernul Mureșan. Doar 1%, 99% sunt să nu treacă.

Nici eu nu exclud posibilitatea altor nominalizări. Nu sunt un adept fără rezerve al alegerilor anticipate. Numai că dacă joaca va continua tot așa, nu reușim să facem o majoritate, va trebui până la urmă să mergem la popor că nu avem altă soluție. Ori aveam guvern, ori eram în alegeri anticipate până la ora asta. Dar așa stăm pe loc cu un guvern care nu poate lua decizii, nu poate face rectificarea bugetară, nu poate face bugetul pe 2027”, a declarat fostul președinte, la B1 TV.

Traian Băsescu a comentat și posibila sesizare la Curtea Constituțională în cazul în care Guvernul Mureșan este respins, iar Nicușor Dan nu convoacă alegeri anticipate. Fostul președinte nu crede că o astfel de sesizare ar produce efectul dorit de PNL.

„Nu pot să obțină nimic prin Curtea Constituțională pentru că în Constituție dizolvarea Parlamentului este un atribut unic al președintelui. Nu poate fi substituit de nimic altceva, nici de judecătorii Curții Constituționale”, a declarat el.

DISCLAIMER!! Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Related Posts

Sarmale cu varza tare chiar și după ore de fiert? Ce trebuie să faci înainte să le pui în oală

Ai lăsat oala pe foc ore întregi, iar varza tot tare a rămas, iar umplutura nu s-a înmuiat? E o supărare mare, mai ales când gătești pentru…

Adeverința Care Poate Influența Pensia în 2027. Mulți Pensionari Nu Au Depus Încă Documentul

Pensionarii care au desfășurat activitate profesională înainte de 1 aprilie 2001 și au beneficiat, pe lângă salariul de bază, de diverse venituri pentru care s-au plătit contribuții…

Detalii Ș0C în cazul Pomohaci: „Îi pupa pe… Vezi mai mult

Apariții recente în cazul penal al fostului preot Cristian Pomohaci, care se confruntă cu acuzații extrem de grave. Conform documentului întocmit de procurori, anchetatorii susțin că au…

Continuarea aici

În scrisoare, Iulian îmi spunea că el și mama mea se cunoscuseră cu aproape treizeci de ani înainte. Avuseseră o relație scurtă, dar foarte intensă, iar când…

Guvernul condus de Luca Niculescu a anunțat noi măsuri pentru pensionari și familii

Programul de guvernare 2026–2028 anunțat de Cabinetul condus de Luca Niculescu cuprinde o serie de propuneri sociale menite să sprijine pensionarii, părinții și familiile cu venituri reduse….

Statul pregătește un nou sprijin financiar pentru familiile care îngrijesc bătrâni acasă. Cine va putea primi indemnizație

Autoritățile pregătesc o schimbare importantă în sistemul de îngrijire a persoanelor vârstnice. Potrivit Strategiei Naționale pentru Îngrijirea de Lungă Durată 2023–2030, accentul va fi mutat de la…