Traian Băsescu nu crede că Guvernul va indexa pensiile. Fostul președinte susține că Executivul „nu are control pe cheltuieli”

Fostul președinte Traian Băsescu consideră că Guvernul nu are, de fapt, bani pentru indexarea pensiilor și susține că Executivul nu reușește să țină sub control cheltuielile publice.

După ce Guvernul Luca Niculescu a dezvăluit că una dintre măsurile programului de guvernare este indexarea pensiilor, Traian Băsescu a analizat situația politică și și-a exprimat punctul de vedere.

„În ţara asta, guvernul nu are control pe cheltuieli, nu are control pe ce se întâmplă în teritoriu. Nu are control pe ce se întâmplă în administraţiile locale. Nu are control pe ce se întâmplă în fiecare minister. Aici suntem şi, în situaţia asta, ei bâjbâie cu soluţiile. Eu nu cred că au resurse pentru indexarea pensiilor”, a declarat Traian Băsescu, potrivit Digi24.

Totodată, Traian Băsescu a susținut că speră ca pensiile să fie indexate pentru că și el este pensionar:

„Să dea Dumnezeu să aibă. Şi eu sunt pensionar, vreau să îmi indexeze pensia. Poate îmi dau înapoi şi ăia 10% pe care mi i-a luat”, a declarat Traian Băsescu.

Traian Băsescu consideră că o alternativă la majorarea tuturor pensiilor ar fi acordarea de ajutoare celor care au venituri mici. Acesta a explicat că ajutoarele ar trebui gândite astfel încât să nu-i dezavantajeze pe cei care au contribuit zeci de ani la sistemul public, dând exemplul unui pensionar cu 44 de ani de muncă, a cărui pensie ar putea rămâne fără indexare, în timp ce o persoană care a cotizat perioada minimă și primește pensia minimă ar beneficia de majorare.

„Poate, pentru persoanele vulnerabile un sistem de ajutoare în afara pensiilor, pentru că altfel iar se dezechilibrează sistemele. Sunt cei cu 44 de ani de serviciu şi tu spui, nu, ţie nu-ţi dau indexarea. Ai muncit tu 44 de ani, dar ei dau indexarea la ăla cu pensia minimă, care a muncit 15 ani. Deci nici asta nu se poate. Şi atunci, probabil că soluţia corectă este să dea nişte ajutoare. Nu se poate rupe sistemul de pensii, cu cât ai pensia mai mică, cu atât să beneficiezi de indexări, în timp ce cel care a muncit 44 de ani, 50 de ani, n-are dreptul la indexări, că a muncit 45 de ani”, a susținut Traian Băsescu.

Related Posts

Pensionarii cu aceste diagnostice pot primi 2000 lei în plus lunar. Puțini știu că au acest drept

Pensionarii din România care, din cauza unor afecțiuni severe, aunevoie permanentă de ajutorpot primi o indemnizație lunară de însoțitor în valoare de2.025 lei. Măsura se aplică celor…

Prăjitură cu mere și griș – rețeta simplă cu trei pahare

Prăjitura cu mere și griș este unul dintre acele deserturi care par aproape prea simple ca să iasă atât de bune. Este cunoscută și sub numele de…

Cristela Georgescu tună și fulgeră după ce instanța a decis că fostul candidat la prezidențiale mai rămâne în arest. Soția lui Călin Georgescu acuză „tortura psihologică”

Curtea de Apel București a prelungit măsura arestului pentru Călin Georgescu cu încă 30 de zile. Cristela Georgescu a criticat dur decizia instanței. Călin Georgescu a mai…

Fursecurile Margarete cu untură și rahat sunt genul de desert care amintește imediat de copilărie și de mesele de sărbătoare. Sunt foarte fragede, ușor sfărâmicioase și devin chiar mai bune după ce stau o zi sau două.

Secretul texturii este combinația dintre untură și vin alb, iar bucățelele de rahat din mijloc le dau gustul dulce și aspectul tradițional. Ingrediente Pentru aproximativ 2 tăvi…

Cine sunt câștigătorii „Asia Express 2026”?

Ediția 2026 a competiției „Asia Express” are loc în China și Uzbekistan. Deși sezonul 9 al emisiunii este abia la început, unul dintre concurenții din acest an,…

VIDEO Regele Charles dansează la o paradă în Bahamas, în timpul turneului său din Caraibe

Regele Charles a renunțat pentru scurt timp la protocol și s-a alăturat unei parade tradiționale organizate pe străzile capitalei Bahamasului. Înconjurat de dansatori în costume spectaculoase, monarhul…