Uleiul care elimină 97% din celulele problematice: Cum trebuie folosit

Uleiul de cimbru, condiment popular de origine mediteraneană, este folosit în medicina ayurvedică și in medicina tradițională datorită antioxidantului puternic pe

care îl conţine, cât şi datorită proprietăţilor sale antibacteriene şi antifungice (de eliminare a candidei).

Principala componentă a uleiului de cimbru este timolul, un antiseptic, antiviral și antifungic puternic. Timolul aparține unei clase naturale de compuși numiți “biocide”, substanțe cunoscute pentru capacitatea lor de a distruge organismele dăunătoare.

Potrivit studiilor centrate pe proprietățile acestui ulei-minune, acesta ucide bacilul antrax, bacilul febră tifoidă, meningococcus, agentul responsabil de

tuberculoză și este activ împotriva bacteriilor salmonella și stafilococ. Însă, cea mai importantă descoperire cu privire la acest elixir relevă incredibila sa capacitate de a ucide până la 97% din celulele canceroase pulmonare.

Cercetările au arătat că dacă se amestecă cimbru și ulei de măsline, acest amestec va spori disponibilitatea hidroxitirozolului, cel mai puternic compus anticancer din uleiul de măsline. Acesta ar putea fi motivul pentru care grecii au aproximativ jumătate din rata de cancer, comparativ cu SUA și restul Europei.

Datorită puterii sale miraculoase de a lupta cu celulele canceroase, cercetătorii turci susțin că acest ulei “poate fi un candidat promițător în dezvoltarea de noi medicamente terapeutice și pentru tratamentul cancerului de san.”

Beneficiile uleiului de cimbru nu se opresc aici. Acesta are multe alte proprietăți care îl ridică la rang de panaceu: – întărește nervii, memoria, combate

senzația de epuizare și depresie / – întărește sistemul imunitar / – ajută in lupta împotriva răcelii, gripei, infecțiilor și frisoanelor / – este un stimulent bronșic și pulmonar / – ajută în probleme circulatorii / – combate durerile musculare și reumatismul

Atenție!!! Uleiul de cimbru este foarte puternic și nu trebuie utilizat în timpul sarcinii sau în caz de hipertensiune arterială. Din cauza fenolilor (carvacrol și timol), acesta poate provoca iritații ale pielii!

Anunț important: Pentru că rețeaua de socializare ne-a cenzurat postările, sunt aproape oprite pentru ca dumneavoastră să nu le mai vedeți, vă rugăm să le dați mai departe, pentru a rezolva această situație!

Related Posts

Mama a făcut demență.

…El era notarul din orașul vecin. Vocea lui era calmă, aproape prea calmă pentru ce urma să-mi spună. Mi-a cerut să mă așez. Am simțit cum mi…

Familia mea m-a abandonat într-un azil de bătrâni, așa că am pus la cale cea mai strălucită răzbunare posibilă.

— Linda, spuse Iosif după ce terminai, trebuie să recunosc ceva. — Ce? — Planul tău este complet nebunesc. Am ridicat o sprânceană. — Dar? Zâmbi. — Dar…

M-am îmbolnăvit grav pe neașteptate.

…e­pu­i­za­tă.Și nu doar atât. Pe masa din bucătărie am găsit o sacoșă cu medicamente plătite din banii ei, un bon mototolit de la farmacie și câteva bancnote…

Soacra râdea de mama mea: „Vai, o țărăncuță!”

Mama mea a intrat în casă cu pasul ei domol, ținând un buchet de flori de grădină legat cu o panglică simplă. Avea pe ea o rochie…

El este Nanu, fiul Mirabelei Dauer. Cum arata tanarul acum si ce mesaj ii transmite mamei lui –

Mirabela Dauer este, fără doar şi poate, una dintre cele mai importate figuri din întreaga istorie a muzicii uşoare româneşti. În spatele succesului profesional şi al zâmbetului…

A AJUNS TÂRZIU LA ÎNMORMÂNTAREA SINGURULUI EI FIU

— Alo? La celălalt capăt se auzi respirația grea a unui bărbat. Apoi: — Veronica? Clara încremeni. Cunoștea vocea aceea. Ar fi recunoscut-o după un singur cuvânt…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *