AM FĂCUT CALCULUL COMPLET! CÂȚI EURO AU PRIMIT ARIS ȘI ALEXIA ERAM, DE LA ANTENA 1, PENTRU PARTICIPAREA LA AMERICA EXPRESS

Laura Giurcanu și Sânziana Negru au câștigat premiul cel mare pus în joc la America Express. Cele două concurente au ajuns primele la Irina Fodor, au deschis cufărul vișiniu și au primit trofeul de la Antena 1. La scurt timp au ajuns Alexia și Aris Eram, care s-au bucurat de vestea primită, îmbrățișându-le pe cele două concurente. Premiul a fost în valoare de 30.000 de euro.

Câți euro au primit Aris și Alexia Eram pentru participarea la America Express?

Totuși, Alexia și Aris Eram nu au plecat cu mâna goală de la America Express. Frații au primit și ei bani, în urma participării pe Drumul Soarelui. Deși au pierdut marea finală de la Antena 1, Laura și Sânziana ajungând primele la careul final, s-au ales cu bani frumoși în urma experienței. Potrivit informațiilor apărute în presă, Aris și Alexia Eram au fost remunerați cu câte 2.500 de euro pentru fiecare etapă în parte. La un calcul simplu, pentru că au fost 10 etape, fiecare a primit câte 25.000 de euro. În total, 50.000 de euro.

Aris și Alexia Eram, precum și ceilalți concurenți, au trecut printr-o serie de probe de foc la America Express. Drumul Soarelui nu a fost ușor pentru niciun participant, iar condițiile au fost grele. Dorul de casă și-a spus cuvântul, iar lipsurile au fost resimțite la fiecare pas. În show-ul de la Antena 1, participanții sunt puși față în față cu o nouă realitate pe care trebuie să o înfrupte în fiecare etapă. La final, o singură echipă reușește să intre în posesia premiului cel mare. Sezonul acesta, Sânziana Negru și Laura Giurcanu a format echipa câștigătoare. De altfel, Laura Giurcanu mărturisise, la Antena Stars, cum i-a schimbat viața această experiență.

„A fost superb, foarte intens și aici la festival sunt numai steaguri și îmi dă un vibe așa. De când am intrat, am văzut atâtea steaguri și am atins unul, că nu aveam cum să nu, a fost superb, a fost experiența vieții mele, abia aștept să vedeți. Am plecat destul de înțeleaptă de acasă, dar îmi place cum m-am întors. Mi-a plăcut foarte mult acolo, mi-a plăcut foarte mult cu Sânziana acolo și a fost superb, a fost ca nimic altceva din viața mea. Vreau (n.r. vacanță) și ar trebui să merg pe o barcă, la un moment dat, în Italia, dar prin toamnă”, a spus Laura Giurcanu, la Antena Stars, în luna august.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…