Cine Transmite Indexul Își Poate Înjumătăți Factura La Curent. Ce Trebuie Să Faci

Cine transmite indexul își poate înjumătăți factura la curent. Ce trebuie să faci
Trimitem indexul către furnizor, plătim la consumul actual.

Dacă nu trimitem indexul, atunci furnizorii ne-ar putea calcula facturile la consumul de anul trecut, de la 1 ianuarie. Acestea sunt discuțiile din acest moment de la nivelul Guvernului cu specialiștii din energie.

Cine transmite indexul își poate înjumătăți factura la curent

„Prima precizare este că la gaze naturale plafonarea și plafonul 0,31 lei/kWh se aplică pentru absolut toți consumatorii de gaze naturale casnici și nu există o diferență de preț în funcție de consumul de gaze naturale și nu se face nicio trimitere nici la istoricul de consum.

Contoarele mecanice nu afișează altceva decât consumul de energie electrică. Aici trebuie să fim atenți dacă afișajul este cu zecimale sau fără. De obicei, ultimele contoare folosite erau cu zecimale, însă acest lucru este marcat, de regulă cu o virgulă sau un chenar roșu. De obicei, zecimala nu se transmite”, a explicat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte ANRE, conform Antena 3 CNN.

Astfel, cei care transmit indexul și-ar putea înjumătăți factura. Și asta deoarece, de exemplu, dacă trimitem indexul și avem o factură de 250 de kWh, atunci factura ar fi de 200 de lei.

În cazul în care decizia de la nivelul Parlamentului Românei rămâne ca furnizorii să factureze la consumul de anul trecut, aceeași factură ar fi de 500 de lei, arată aceeași sursă menționată mai sus.

„Nimănui nu i se va factura consumul de anul trecut. Încadrarea se va face, însă, la consumul de anul trecut. Adică cei care au consumat anul trecut o medie între 0 – 100 kWh, ei sunt încadrați de 0,68 lei/kWh, indiferent de consumul din anul acesta”, a spus Zoltan Nagy, conform Antena 3 CNN.

Dacă transmiți lunar indexul autocitit în perioada dedicată autocitirii, vei regăsi în factură doar cantitatea de energie consumată de tine.

Astfel, eviți ca facturarea să fie realizată pe baza istoricului de consum care, în unele situații, nu mai este în concordanță cu obiceiurile de consum actuale.

Indexul este un grup de cifre afișat de contorul tău, care indică exact cantitatea de energie electrică pe care o consumi la locul tău de consum.

Transmiterea indexului autocitit constă în comunicarea către furnizorul tău, în intervalul menționat pe factura de energie electrică, a indexului indicat de contor, conform electricafurnizare.ro.

Evident, dacă transmiți lunar indexul autocitit în perioada dedicată autocitirii, vei regăsi în factură doar cantitatea de energie consumată de tine.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…