De Ce Este Fuego Singur?

Fuego a avut o relaţie foarte frumoasă şi solidă cu o tânără pe nume Ana.

Cei doi se iubeau şi se vedeau împreună pentru tot restul vieţii, astfel că se gândeau şi la nuntă. Şi nu doar la nuntă, ci voiau să devină chiar şi părinţi.

Ana a şi fost, de altfel, însărcinată de două ori, dar din păcate a pierdut ambele sarcini. Iubita lui Fuego a făcut chiar şi tratament la vremea respectivă, totul pentru a-i îndeplini dorinţa cea mare iubitului ei.

Din păcate, durerea prin care au trecut după pierderea sarcinilor i-a făcut ca lucrurile să se răcească între ei şi chiar să o ia pe drumuri separate
La vremea respectivă, potrivit infomaţiilor din presă, Fuego spunea că iubita lui a renunţat să mai facă tratament pentru a încerca în continuare să devină mamă.

„Relația mea cu Ana Maria nu mai există. Ana nu mai face nici tratament cu antibiotice și injectabile pentru a rămâne însărcinată, s-a terminat totul. Relația noastră s-a încheiat de curând, dar noi am rămas buni prieteni”, spunea Fuego la vremea respectivă.

Au fost momente grele, însă cu credinţă şi ambiţie, Fuego a trecut peste tot. Și-a văzut de cariera lui şi este mai împlinit profesional ca niciodată. De cealaltă parte, fosta iubită, Ana, a lucrat ca șefă de cabinet a prefectului de Olt, însă a renunţat din cauză că nu avea studiile necesare, iar apoi s-a angajat în cadrul unei companii.

Fiecare problemă de sănătate cu care vă confruntați necesită analiza unui medic specialist, articolele au doar scopul de a informa, inainte de a urma un tratament consultati mai intai medicul specialist .

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…