A vrut să se afle de la el. Anunțul făcut de Cătălin Moroșanu după 12 ani de căsnicie cu Georgiana. „Suntem caractere diferite

Cătălin Moroșanu, în vârstă de 39 de ani, și Georgiana sunt căsătoriți de 12 ani, dar se cunosc de 20 de ani. Au împreună doi copii și o căsnicie solidă, chiar dacă a fost pusă la încercare de multe ori. Luptătorul a povestit de multe ori, cum de-alungul anilor, soția i-a fost alături și l-a susținut în cele mai grele momente.

Concurentul de la Survivor All Stars recunoaște că pe parcursul anilor au avut parte de momente mai dificile uneori, însă au reușit să le depășească. Mai mult, sportivul recunoaște că el și Georgiana au caractere diferite. Cătălin și Georgiana au doi copii superbi, o fetiță și un băiețel, și o căsnicie așa cum și-au dorit. Într-un interviu acordat revistei Viva, Faimosul de la Survivor All Stars dezvăluit care este secretul unei relații solide.

„Sincer să spun, datorită faptului că ne-am cunoscut de la o vârstă fragedă am reușit să ne acceptăm unul pe altul și să ne educăm. A fost un avantaj că ne-am știut de mici, iar în orice relație e nevoie de compromisuri. Suntem caractere diferite, iar asta e foarte bine. Copiii, care au venit la momentul oportun, au cimentat relația. Faptul că suntem prieteni contează foarte mult, noi suntem parteneri de viață. Nu există o gândire clasică, ci totul facem împreună.

Am avut, ca în orice relație, și momente mai dificile. Dar am rămas împreună și am depășit orice clipă mai grea. D-asta am și rămas împreună. Mereu trebuie să ne amintim cine am fost, cum am crescut împreună și cum vom fi pe mai departe”, a declarat Cătălin Moroșanu pentru revista VIVA!

AM FĂCUT CALCULUL COMPLET! CÂȚI BANI A PRIMIT CĂTĂLIN MOROȘANU PENTRU CELE 7 SĂPTĂMÂNI LA SURVIVOR ALL STARS DE LA PRO TV

În ediția de joi, 29 februarie 2024, Cătălin Moroșanu a părăsit competiția Survivor All Stars 2024. Faimosul a fost nominalizat pentru eliminare și s-a duelat cu adversarul său – Cătălin Zmărăndescu. Am făcut calcului complet și am aflat câți bani ar urma să primească fostul luptător K1 pentru cele 7 săptămâni petrecute în competiția de la Pro TV.

Joi, 29 februarie 2024, echipa Faimoșilor a rămas cu un membru în minus. Jocul de imunitate a fost câștigat de Războinici, ceea ce a însemnat un nou duel eliminatoriu în echipa roșie. Faimoșii au pus la cale o strategie și au căzut de comun acord ca cei nominalizat să fie Cătălin Zmărăndescu și Cătălin Moroșanu – cei mai slabi concurenți de pe traseu. Astfel, cei doi s-au luptat în duelul eliminatori, iar fostul luptător K1 a pierdut în fața colegului său.

Conform surselor CANCAN.RO, Cătălin Moroșanu este remunerat cu 5.000 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în jungla din Republica Dominicană. Astfel, având în vedere că fostul luptător a fost eliminat în stage-ul 7 al competiției – adică a petrecut 7 săptămâni la Survivor (7 x 5.000), Faimosul ar urma să primească 35.000 de euro.

După a 6-a probă de imunitate pierdută de către echipa roșie, Cătălin Moroșanu a clacat. Faimosul și-a exprimat frustrarea și a mărturisit că, deși a fost tot timpul cu gândul la victorie, nu poate ține pasul cu Războinicii și simte că se face de râs în fața echipei și a telespectatorilor.

„Nu mai suport înfrângerea. Statisticile vorbesc. 6-1 la imunități. Căutăm motive. Sunt foarte supărat pentru că îmi dau seama că nu pot să țin pasul cu Războinicii, mă fac de râs. Mereu am fost cu gândul să înving”a spus Moroșanu.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…