Silvestru Șoșoacă nu pierde timpul după despărțirea de soția senatoare. Întâlnire misterioasă cu o femeie, noaptea, într-o parcare

Diana Șoșoacă și soțul ei Silvestru sunt în plină procedură de divorț, iar după ce la adresa senatoarei au fost formulate mai multe acuzații de adulter, acum și soțul său pare că începe să-și refacă viața.

Marți seara, după încheierea unei emisiuni de televiziune la care a participat, Dumitru-Silvestru Șoșoacă s-a îndreptat cu grabă către zona Titan din București, unde a ajuns în jurul orei 23:30.

Ajuns în fața blocului în care locuiește, Silvestru era așteptat de o doamnă, căreia i-a prezentat mașina Mustang cu care venise, i-a arătat cum se conduce, după care au pornit împreună într-o plimbare cu automobilul.

Cei doi au făcut un tur de aproape două ore cu mașina, iar apoi Silvestru Șoșoacă a lăsat-o pe însoțitoarea sa la domiciliul ei, în aceeași zonă Titan, în jurul orei 01:30, conform Cancan.

Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei Diana Șoșoacă, a depus actele de divorț. Acesta este decis să iasă din mariaj, menționând că va lupta „doar pentru nume”. Deși susține că altceva nu are de împărțit o avere cu fosta parteneră de viață, acesta a apelat la o echipă de avocați.

„Este o bucurie pentru mine. Am căutat foarte mut echipa aceasta de avocați, pentru că este echipa care a învins-o pe Diana în fiecare proces pe care l-a avut, adică nu au pierdut niciodată în faţa ei. Vor câştiga şi de data asta. Doar pentru nume ne luptăm. Este numele meu, altceva nu avem ce să împărțim. Nu va fi un proces de partaj. ”, a explicat fostul partener de viață al senatoarei.

Ce împart soții Șoșoacă în procesul de divorț

Silvestru Șoșoacă susține că nu va fi necesar un proces de partaj în instanță, deoarece nu există o avere de împărțit între ei. Mai mult decât atât, el a subliniat că situația financiară a familiei lor nu s-a îmbunătățit deloc, ci dimpotrivă, a înregistrat o scădere. A menționat că senatoarea ar fi regresat din punct de vedere financiar după ce a intrat în politică.

„Noi, ca şi familie, nu am evoluat deloc financiar de când a intrat în politică, ba din contră. Ea se cramponează de un nume şi nu înțeleg de ce”, a declarat Silvestru Șoșoacă.

De altfel, acesta a numit-o „prefăcută” pe senatoare, menționând că nu mai puteau locui sub același acoperiș.

„A evoluat ca şi notorietate, a fost poate cel mai prolific senator, cel mai cunoscut politician din ţară, cu siguranță, dar a involuat ca om. Cu cât avea mai mult succes în afara casei, în casă lucrurile erau diferite, până când nu s-a mai putut locui împreună. În ultima vreme, Diana este cea reală, falsă, cu spirit demagogic, prefăcută şi lumea o vede.”, a mai spus Silvestru Șoșoacă.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…