A dat jos 19 kilograme fără să se înfometeze. Corina Dănilă a spus tuturor cum a reușit să slăbească foarte mult în ultima perioadă. Nu a renunțat la carnea de porc, ci la altceva

Prezentatoarea de televiziune Corina Dănilă a reușit să dea jos 19 kilograme, ajungând acum să cântărească 57 de kilograme.

Vedeta de televiziune a explicat, pentru emisiunea „Ce se întâmplă doctore?”, ce alimente se află acum în meniul ei de zi cu zi și ce alimente a scos din regimul ei.

Corina Dănilă a explicat ce mănâncă: „Carne de porc, vită, peşte, ouă, lactate (iaurt, chefir, brânză, caşcaval), salată verde, roşii, castraveţi, ridichi, ceapă, dovlecei, ciuperci, conopidă, broccoli, seminţe, ulei de măsline, fructe şi toooot felul de condimente. Gătesc la cuptor, fiert sau tras la tigaie”.

În ceea ce privește produsele pe care le-a scos din alimentația sa, Corina Dănilă a menționat: „Zahărul, produsele procesate, prăjelile”. „Am învăţat să mănânc atunci când îmi este foame, puţin şi destul de des, minim cinci mese pe zi. Plec de acasă cu caserolele cu mâncare sau cu iaurt/ chefir/ fructe, în funcţie de programul meu de peste zi şi de ce anume am chef să mănânc. Îmi pregătesc de seară şi dimineaţă mi le iau cu mine”, a precizat prezentatoarea de televiziune.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…