Analize gratuite pentru români. Cine sunt beneficiarii?

O nouă inițiativă legislativă privind gratuitatea analizelor și investigațiilor a fost adoptată cu unanimitate de voturi de Senat. Proiectul va merge acum la Camera Deputaților, for decizional în acest caz. Despre ce este vorba mai exact?

Senatul a adoptat luni, cu unanimitate de voturi, o inițiativă legislativă propusă de membrii USR, Oana Țoiu și Adrian Wiener, prin care femeile însărcinate vor beneficia de acces gratuit și imediat la servicii și analize de monitorizare a sarcinii și lăuziei.

Această inițiativă legislativă a fost întâmpinată cu entuziasm de către senatori, care au subliniat importanța acordării unei atenții sporite sănătății femeilor însărcinate și a nou-născuților.

Proiect de lege în sprijinul femeilor însărcinate

Potrivit proiectului de lege adoptat de Senat, femeile însărcinate sau lăuze vor fi incluse în Programul Monitor și vor putea beneficia de analize în maximum cinci zile de la prescriere, indiferent dacă plafonul lunar a fost sau nu depășit în unitatea medicală la care se prezintă.

Această măsură vine ca o completare la facilitățile deja existente în cadrul Programului Monitor, care până acum acordau facilități doar pacienților cu afecțiuni grave precum cancerul, diabetul sau bolile cardiovasculare.

Deputata Oana Țoiu a subliniat că, deși legislația existentă garanta accesul gratuit la analize pentru femeile gravide, mulți pacienți erau refuzați din cauza lipsei de fonduri sau a depășirii plafonului lunar. Astfel, această nouă inițiativă legislativă vine ca urmare a analizelor făcute de organizații non-guvernamentale, care au evidențiat dificultățile financiare cu care se confruntă o parte semnificativă din femeile însărcinate din România.

„O femeie însărcinată, cu sarcină cu risc, nu poate să vină peste o lună, să vină peste două luni, să vină peste trei luni”, a spus Oana Țoiu.

În cadrul dezbaterilor din plen, senatorul USR Ștefan Pălărie a subliniat că această măsură este cu atât mai binevenită pentru mamele aflate în grupuri sociale defavorizate, subliniind că accesul la servicii medicale trebuie să fie echitabil pentru toate categoriile sociale.

„Urările de bine nu ajută o mamă să treacă cu bine prin sarcină şi să nască fără probleme. Prin această inițiativă, dăm o speranță mamelor, cu precădere celor din zone sărace, pentru că vedem că harta sărăciei se suprapune aproape perfect peste harta incidentelor medicale în timpul sarcinii”, a explicat Ştefan Pălărie.

Accesul la analize și investigații, esențial în timpul sarcinii

Deputatul Adrian Wiener, medic de profesie, a subliniat că accesul la analize și investigații în timpul sarcinii este esențial pentru sănătatea mamelor și a nou-născuților și a salutat votul favorabil al Senatului.

„Trebuie făcute multe lucruri în ceea ce privește medicina gravidei și a nou-născutului, dar accesul fără plafon și în timp util la analize și investigații în timpul sarcinii este esențial. Mă bucur nespus că am găsit convergență politică și Senatul României își asumă acest proiect”, susține Adrian Wiener, unul din inițiatori.

Inițiativa legislativă urmează să fie supusă dezbaterii și votului final în Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz, după adoptarea sa în Senatul României.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…