V-ati intrebat vreodata de ce tara noastra nu a pastrat numele de Dacia si a adoptat denumirea de Romania? Numele unui stat este cartea de vizita a natiunii respective, oglinda care reflecta, in mod unic, imaginea ei, atat in interiorul tarii, cat si pe plan mondial. Dacia era un nume cu rezonanta majora in lumea antica, cunoscut si apreciat pe tot cuprinsul Europei. Atunci de ce a fost schimbat cu un altul?

Dupa Unirea de la 1859, tara noastra ar fi trebuit sa isi pastreze numele de Dacia si nu sa adopte cel de Romania. Din nefericire, prin actul Unirii de la 1859, denumirea Dacia a disparut din uzul curent, fiind adoptata cea de “Principatele Romane”, iar mai tarziu, in 1862, cea de Romania.

TERMENUL “ROMANIA”, INVENTAT DE UN STRAIN

Termenul “Romania” a fost inventat de un strain, Rudolf von Ems, in anul 1250. Acesta considera si denumea, la acea vreme, vechiul teritoriu al Daciei ca fiind “Rumenia”. De asemenea, intr-un document descoperit in Arhivele de Stat din Milano (1459), domnul Moldovei, Stefan cel Mare, este numit “Re de Dacia”, adica regele Daciei, cu mai mult de 100 de ani inainte ca Mihai Viteazul sa primeasca acelasi titlu si cu mai mult de o suta de ani inainte ca unii principi maghiari ai Transilvaniei sa se intituleze astfel.

Dacia a fost o provincie romana dupa cucerirea de catre Imperiul Roman, sub conducerea lui Traian, in 106. Timp de 165 de ani, pana in 271, Dacia a fost provincie romana, chiar daca acest teritoriu nu fusese complet cucerit. Provincia romana Dacia isi avea hotarele: spre apus Tisa, spre nord muntii Carpati, in sud Dunarea, iar spre est raul Hierasos. Crisana, Muntenia, Maramuresul, Bucovina, Basarabia si Moldova erau locuite de dacii liberi. Prin urmare, fiind provincie romana, nu ar trebui sa ne surprinda faptul ca tara noastra a ajuns sa se numeasca Romania.

Numele de Romania s-a folosit pentru prima oara in documentele oficiale din 1862, pentru teritoriul rezultat din unirea Tarii Romanesti si a Moldovei. Acest lucru a fost posibil datorita faptului ca in acel an sultanul otoman Abdul Aziz si-a dat acceptul cu privire la crearea noului stat, care avea din 1859 acelasi domnitor si o administratie comuna.