De ce s-a certat Florin Piersic cu fiul său. Cei doi nu mai țin legătura de peste două decenii. Mesajul actorului după ce tatăl său a ajuns la spital

Mulți s-au întrebat, de-a lungul timpului, de ce Florin Piersic și fiul său cel mare nu își mai vorbesc. Au trecut 20 de ani de când s-a produs ruptura dintre ei, iar motivele au fost spuse chiar de Florin Piersic Jr.De 20 de ani, Florin Piersic și fiul său cel mare nu își mai vorbesc. Mulți au fost cei care și-au pus întrebări legate de cearta dintre ei, iar cel care a elucidat misterul a fost chiar Florin Piersic Jr. în cadrul unei emisiuni tv.

De ce s-a certat Florin Piersic cu fiul său

Invitat în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată pe Kanal D, Florin Piersic Jr. a făcut o serie de declarații sincere despre cearta cu celebrul său tată, aflat acum pe patul de boală.

„Ruptura s-a produs treptat, dar au fost și momente bruște. A fost un moment în care, la Fix Alert, am făcut o conferință de presă. Și eu credeam foarte mult în momentul acela în filmul ăla și în toată echipa. Toți cei care lucraserăm la filmul acela eram ca o familie. El a venit și a făcut cumva bășcălie și cred că acela a fost un moment de ruptură pentru că m-a durut. Ciudat e că el nu și-a dat seama că îl lovește pe propriul lui fiu”, a afirmat Florin Piersic Jr. în emisiunea lui Denise Rifai.

Totuși, Florin Piersic Jr. spune că și-a iertat tatăl și vrea să își amintească momentele frumoase dintre ei, chiar dacă îi este încă destul de dificil să înțeleagă gestul tatălui său.

„Asta se întâmpla în 2004, totuși gestul nu pot să-l înțeleg pentru că există comparații. În 2004 nu aveam copii, acum am copii și îmi e foarte greu să înțeleg cum poți să îți lovești copilul. E greu de înțeles și aici intervine competiția de care vorbeam. E adevărat că filmul Fix Alert nu este un produs perfect. E perfectibil și așa va rămâne. Nu mă așteptam ca el să fie în zona lui de interes. M-a șocat gestul, numai că l-am iertat. L-am iertat și eu rămân cu lucrurile bune”, a mai precizat Florin Piersic Jr.

Și chiar dacă Florin Piersic Jr. susține că relația dintre el și tatăl său nu este una bună, Florin Piersic spune că își iubește foarte mult fiul, fiind extrem de mândru de realizările acestuia.

„M-am bucurat de fiecare dată când a apărut, am fost și la spectacolele lui. Eu am avut întotdeauna o mare simpatie și dragoste pentru el pentru că am simțit că el este foarte dăruit pentru meseria asta. Nu e nicio suferință, cum să nu am relație cu el. Dar cum să nu am eu cu el? Pentru mine, el e un actor extraordinar de talentat, de bun și știe mult.Am fost tatăl lui întotdeauna, eu simțeam nevoia să fiu aproape de ei chiar dacă eram despărțit de Tatiana. Aveam pentru ea un sentiment cu totul și cu totul special. Iar el era băiatul meu și așa a rămas și așa va rămâne toată viața mea, Florin Piersic jr”, a spus Florin Piersic despre relația cu fiul său.

Florin Piersic Jr. se află, în aceste zile, cân tatăl lui este internat la București, la Bacău. De acolo, el a postat o fotografie pe Instagram, alături de care a scris și un mesaj: „Eu, încercând să îmi dau seama dacă există un aeroport în Bacău”.

Fanii au luat cu asalt secțiunea de comentarii, vorbind mai ales despre starea delicată a tatălui său.

„Sunt alături de dumneavoastră cu gândul și îmi doresc să fie totul bine”, „Sănătatea marelui Florin Piersic”, „Multă sănătate tatălui dumneavoastră! Sper să treacă ușor si cu bine peste aceste momente grele.”, „Tot răul spre bine să fie în privința tatălui tău, marele Piersic”, sunt câteva dintre reacțiile internauților la postarea lui Florin Piersic Jr.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…