In 1998 Si 1999, Elena Carstea A Infiat 2 Fetite Pe Care Le-A Luat Cu Ea In America

In 1998 și 1999, Elena Cârstea a adoptat două fetițe abandonate de familii în orfelinate din România.

Amândouă s-au mutat cu ea în SUA, iar acum sunt mari, frumoase, iar mama este foarte mândră de ele.

Elena Cârstea nu a putut face copii.

Pe vremea lui Ceauşescu şi nu puteai să ai copii la 20 de ani, pentru că era o inconştienţă.

De atunci, nu am mai putut face copii. Eram mica şi proastă.

Mai târziu, când aveam 30 de ani, am rămas, dar nu am putut sa o duc pana la termen”, a declarat Elena Cârstea.

Așa se face că, la 35 de ani, artista a decis să înfieze două fete, pe Sanda și Adriana.

Elena Cârstea este agent imobiliar în SUA După mai mulți ani, artista a decis să se mute împreună cu cele două fete, în SUA, în căutarea unei vieți mai bune.

S-a căsătorit cu un american, Glenn Muttart, și și-a luat licența de agent imobiliar.

Ea lucrează în zona Palm Beach, Florida, și este unul din cei mai buni agenți imobiliari – foarte muncitoare, capabilă să rezolve orice problemă a clientului.

Sanda și Adriana au ales cariera militară

Sanda a terminat liceul și a fost plecată doi ani la rând, în armata americană, unde a făcut față cu brio antrenamentelor dure.

Acum și sora ei mai mică, Adriana, a îmbrăcat uniforma militară. Mai are puțin până termină liceul, dar pare că va face și ea carieră în armată.

După obiceiul american, ambele fete au lucrat de la vârste fragede pentru a-și câștiga banii de buzunar.

Sanda a lucrat într-o parcare, în timp ce Adriana a fost baby-sitter.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…