El Este Românul Care Și-A Pierdut Viața Încercând Să Ajute O Familie A Cărei Mașină Se Defectase, În Italia. Bărbatul A Lăsat În Urmă Doi Copii

Accident grav pe o autostradă din Italia, acolo unde un român în vârstă de 41 de ani și-a pierdut viața. Bărbatul, care se oprise pentru a ajuta un grup de persoane cu mașina defectă, a fost lovit mortal de un camion. Românul a lăsat în urmă doi copii.

Un român în vârstă de 41 de ani a fost lovit de un camion, în Italia

Destin crunt pentru un român în vârstă de 41 de ani. Vasile Iosif, tată a doi copii, a vrut să facă un bine, însă acest lucru l-a costat viața. Potrivit spynews, el s-a oprit pe marginea drumului pentru a ajuta niște persoane a căror mașină se defectase, însă a fost lovit mortal de un camion. Evenimentul tragic a lăsat doi copii fără tată și a adus durere în familia și comunitatea sa.

Tragedia s-a petrecut în provincia italiană Treviso, pe autostrada A27, în zona Fadalto. În fața acestei pierderi grele, primarul localității unde familia trăia a transmis condoleanțe sincere și sprijin pentru cei rămași în urmă.

„Este o tragedie care nu poate fi exprimată în cuvinte(…) transmitem condoleanțele noastre. În special familiei lui Iosif, care a riscat incredibil viața sa pentru un gest eroic. Comunitatea din Breda este alături de familia lui Iosif în aceste momente dificile”, a

declarat Cristiano Mosole, primarul din Breda di Piave, potrivit sursei menționate anterior.Bărbatul se afla în timpul serviciului

Aflat în timpul serviciului la compania De Zottis din provincia Treviso, românul lucra pe autostrada A27 Mestre-Belluno, unde echipele efectuau lucrări de reparații. Potrivit informațiilor furnizate de rotalianul.com, accidentul tragic care i-a curmat viața s-a produs în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuțiilor sale profesionale.

În drum spre locul în care trebuia să efectueze reparațiile, Vasile Iosif a observat o familie cu un copil mic, a cărei mașină se stricase pe marginea drumului. Fără să stea pe gânduri, s-a oprit lângă ei și a parcat vehiculul în spatele autoturismului defectat, pe banda de urgență.

Potrivit sursei menționate anterior, după ce a activat luminile de avarie pentru a semnaliza vehiculul oprit, românul s-a apropiat de familia aflată în nevoie pentru a le oferi ajutor. Într-un moment tragic, un camion condus de un șofer în vârstă de 55 de ani din Pesaro Urbino l-a lovit pe Iosif.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…