Ai lucrat un an în străinătate, primești o pensie uriașă! Suma este colosala …

Cei care au lucrat cel puțin un an peste graniță cu acte în regulă pot să solicite pensie de la statul respectiv pentru perioada lucrată, dacă îndeplinesc toate condițiile de pensionare din țara respectivă

și din țara de origine. Veniturile din pensia din străinătate li se plătesc de statul în care au lucrat și se pot transfera în România în lei, la cursul BNR din ziua plății. Iată cum poate să procedeze o

persoană care vrea să-i fie luați în calculul vechimii și anii lucrați în străinătate, dar și cei din țară.

Unii dintre românii care muncesc în străinătate încep să se gândească la vârsta pensionării, iar alții

chiar ajung la respectiva vârstă. Cum ei au lucrat în două sau chiar mai multe state, atunci și pensia lor va fi una comunitară, adică plătită de mai multe state.

Persoanele care muncesc în străinătate pot să își depună dosarul de pensionare la Casa Județeană de Pensii (CJP) din județul în care au domiciliul la data la care întrunesc condițiile legislative din

România pentru a ieși la pensie. „De exemplu, un bărbat care acum lucrează în străinătate și face 65 de ani în februarie își poate depune dosar de pensionare la Casa de Pensii din județul unde are domiciliul pe buletin și la calculul pensiei se ia în considerare vechimea realizată în România și vechimea

realizată într-un alt stat cu care România are încheiate convenții. Noi avem încheiate acorduri bilaterale cu toate statele din Uniunea Europeană și cu multe alte state din lume, cum ar fi Canada,

Elveția etc.“, a precizat Daniela Licu, directorul CJP Dolj. Dar atenție! Aceia care au lucrat sau

lucrează peste graniță vor primi pensie de la statul respectiv pe perioada lucrată acolo când îndeplinesc și condițiile de pensionare din statul respectiv (vârstă, vechime minimă), scrie Gazeta de Sud.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…