“Tanța”, Actrița Care A Făcut Milioane De Români Să Râdă, S-A Stins Din Viață În Uitare

Actrița care a făcut milioane de români să râdă a sfârșit în uitare. Vi-o mai amintiți pe Coca Andronescu? Faimoasa actriță a rămas în memoria multor persoane pentru rolul Tanței, jucat alături de Octavian Cotescu.

Coca Andronescu a înveselit lumea cu “Tanța”

Actrița care a făcut milioane de români să râdă are însă o poveste de viață ceva mai tristă. Coca Andronescu s-a născut pe 3 iulie 1932 la Pătârlagele, în județul Buzău. A fost o actriță de film, dar și un om de televiziune și de radio.

A făcut parte din trupa Teatrului Național din Capitală și a absolvit studiile teatrale de actorie la Institutul de Teatru din Cluj-Napoca. Actrița care a făcut milioane de români să râdă a avut numeroase roluri de-a lungul timpului.

Unul singur a consacrat-o însă. În anii ’70, ea a jucat într-un miniserial difuzat de Televiziunea Română. A interpretat un duet alături de Octavian Cotescu, ambii fiind Tanța și Costel, din Lehliu Gară.

Iar contribuția pe care Coca Andronescu a adus-o avea să fie apreciată. Astfel, a primit numeroase premii de-a lungul carierei sale. Actrița care a făcut milioane de români să râdă a fost laureată cu Ordinul Muncii clasa a III-a, în anul 1964, „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”.

De asemenea ea a mai primit și Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a, în anul 1967, „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. Lucrurile aveau să se schimbe însă ani mai târziu.

Coca Andronescu a dispărut 5 ani de la televizor

Deși serialul Tanța și Costel a fost un fenomen, Coca Andronescu nu a mai apărut vreme de cinci ani la televizor. Iar atunci au luat naștere diferite zvonuri. Se spunea că pentru actriță era dificil să primească alt rol.

Mai exact, orice personaj ar fi fi jucat Coca Andronescu, lumea izbucnea direct în râs. Astfel, se pare că serialul a declanșat un adevărat fenomen social. Alte zvonuri însă erau cea mai dure. Se spunea că actrița ar fi fost interzisă pentru că serialul s-a bucurat de prea multă audiență și era considerat ”periculos” în perioada comunismului.

Inclusiv Nicolae Ceaușescu ar fi dat ordinul ca actrița să nu mai fie văzută, sau cel puțin așa se spunea. Dacă pe plan profesional lucrurile i-au mers bine, cel puțin o bună perioadă de timp, Coca Andronescu nu a avut prea mare noroc pe plan amoros.

Actrița care a făcut milioane de români să râdă a sfârșit în uitare

Actrița care a făcut milioane de români să râdă a fost căsătorită cu Andrei Bursaci. Cei doi aveau însă să divorțeze după scurt timp, mai exact în anul 1956. În ceea ce privește moartea actriței, Coca Andronescu s-a stins din viață în luna august 1998.

De menționat este faptul că, deși a făcut milioane de români să râdă, acum, numele ei a fost complet uitat. Generația actuală nici măcar nu știe cine a fost personajul Tanța, cu atât mai puțin Coca Andronescu.

Astfel, numele actriței este rareori menționat în public. Asta în condițiile în care a adus o contribuție masivă teatrului românesc, iar actori de mare renume au avut șansa să o cunoască.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…