Iubita a născut o fetiță superbă, dar apoi a fugit cu ea și a vrut să o dea la orfelinat. El a câștigat-o prin proces, dar peste câteva luni a aflat ceva despre cea mică care i-a schimbat viața pentru totdeauna. Ce s-a întâmplat de atunci încolo e uimitor

Richard Johnson, în vârstă de 21 de ani, a devenit mândrul tată al unei fete pe nume Persephone.

Totuși, o lună mai târziu, mama celei mici l-a părăsit și a luat-o și pe fetiță ce ea. Mai târziu bărbatul a primit amenințări că o va da spre adopție. Richard și-a luat imediat fata înapoi, după care a urmat un lung proces prin care a învățat cum să fie tată.

La început totul i se părea complicat, cum nu știa nimic despre creșterea copiilor. În cele din urmă s-a alăturat unui grup pe Facebook pentru tați și a aflat că nu e singurul care are această problemă.

Tot atunci a înțeles că era posibil să fie un tată care își crește singur fiica, dar să și fie fericit în același timp, ba chiar să aibă și o viață plină.

Richard și-a schimbat viața complet, și-a schimbat stilul de viață și l-a adaptat nevoilor unui copil mic. Recent el și-a împărtășit povestea cu toată lumea, pentru că dorește ca ce a pățit el să inspire pe câți mai mulți părinți din toată lumea.

A scris că la început era nervos, stresat și îngrozit, fiindcă nu era pregătit pentru rolul de părinte singur. Dar a citit mult pe această temă, s-a uitat la multe clipuri de Youtube, a vorbit

cu mulți oameni care se pricepeau, majoritatea tați, și astfel a învățat. Acum recunoaște că cel mai mult a contat un grup de tați de pe Facebook unde putea pune întrebări practice.

În momentul de față, tatăl și fiica lui iubită sunt bine, acum Richard este cel care dă sfaturi părinților începători, deși spune că încă învață mereu lucruri. Se pare că până la urmă, după începutul greu în viață,

micuța este fericită și i-a schimbat viața pentru totdeauna tatălui care o adoră. Richard vrea să mulțumească tuturor celor care nu au fost indiferenți și l-au ajutat în lungul lui drum de a învăța cum să-și crească fata.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…