La sfârșitul anului 1982, România atingea vârful datoriei externe de 11 miliarde USD, fiind dependentă de Fondul Monetar Internațional.

Însă, Nicolae Ceaușescu a reușit să surprindă FMI-ul, luând o decizie neașteptată în 1985. A hotărât să facă plata tuturor datoriilor externe înainte de termen, evitând astfel blocajul financiar și incetarea de plăți la care țara noastră ar fi fost supusă. Astfel, România nu a intrat în capcana tranzacțiilor bursiere impuse de FMI și nici nu a fost nevoită să-și vândă resursele naturale, precum s-a întâmplat 25 de ani mai târziu.

În martie 1989, Ceaușescu reușise să ramburseze integral datoriile, cu sacrificii mari din partea populației. În plus, România mai avea în băncile sale un excedent de 3,7 miliarde USD și creanțe de 7-8 miliarde USD. Exporturile din 1989, în valoare de 6 miliarde USD, ar fi trebuit să completeze această sumă. Cu toate acestea, arhivele oficiale nu mai pot justifica decât existența a 2 miliarde USD din această sumă.

Există indicii că în noaptea de 14/15 decembrie 1989, un avion Il-18 ar fi decolat de la flotila prezidențială de la Otopeni, cu destinația Teheran, transportând lingouri de aur în valoare de 24 tone. Chiar dacă avionul s-a întors gol din Iran pe 4 ianuarie 1990, Ceaușescu descoperise încă din 1987 că România deținea toate resursele necesare pentru a nu mai depinde de FMI și chiar pentru a-i face concurență.

Un prim pas în această direcție a fost asocierea cu China, Iranul și Libia într-o bancă care să acorde împrumuturi cu dobânzi mici destinate țărilor în curs de dezvoltare. Astfel, Ceaușescu avea în vedere transformarea României în cea mai bogată țară din lume și eliminarea dependenței de instituțiile financiare internaționale.