Dorian Popa, gest deosebit pentru mama sa. Toată lumea a rămas impresionată!

Dorian Popa a decis să-i ofere o mare bucurie mamei sale, după ce copilăria lor nu a fost tocmai fericită. Artistul s-a hotărât să îi cumpere mamei sale un apartament nou, unde să locuiască.

Relația dintre Dorian și mama sa este una extrem de apropiată, motiv pentru care el își dorește ca aceasta să aibă tot confortul și să se bucure de lucrurile pe care nu le-a avut în trecut, mai ales după ce tatăl lui i-a părăsit.

”Hâţ Johnuţule! Unele din planurile pe care nu vi le-am povestit până acum pentru că eram în plină desfăşurare ale altor planuri este acela de a reuşi în sfârşit să cumpăr un apartament în care să stea mamişor”, a spus cântărețul în vlogul său.

Pe lângă toate eforturile depuse pentru a-i asigura mamei sale o viață bună, Dorian Popa este în culmea fericirii, deoarece casa lui este aproape terminată și în curând se va muta acolo.

Cântărețul a muncit ani de zile pentru a-și construi casa visurilor, în care a investit o sumă considerabilă. Valoarea investiției se ridică la peste 400 de mii de euro. Artistul va locui împreună cu iubita sa, Claudia, care i-a fost mereu alături.

Cu ceva timp în urmă, Dorian Popa și-a povestit drama la Antena Stars, amintindu-și cu greu de momentele dificile din viața sa.

“Tata nu a vrut să colaboreze cu nimic la creșterea noastră, dar ne-am descurcat. S-a chinuit mama cu noi, dar a reușit.

Mama e profesoară de canto, lucrează cu liceenii și de asta s-a descurcat cu noi. Mama ne mai trăgea de urechi, de păr, când vedea că sărim calul și a fost bine.

O mai supăr și acum la 2-3 săptămâni. sunt destul de amețit!”, a declarat Dorian Popa, în urmă cu ceva timp

Dorian Popa a mărturisit că mama sa a avut rolul atât de mamă, cât și de tată, și nu ezita să fie mai strictă atunci când era nevoie.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…