IMAGINE EMOȚIONANTĂ CU DANI OȚIL ȘI FIUL SĂU. DETALIUL PE CARE FANII L-AU REMARCAT IMEDIAT: “ÎNCEPE BLONDUL TIAGO SĂ SEMENE CU TATI”

Celebrul prezentator al matinalului de la Antena 1 a publicat o imagine emoționantă cu micuțul Tiago, la scurt timp după ce a împlinit doi ani. Dacă până acum nu se știa exact cu cine seamănă, iată că internauții au găsit răspunsul. Se pare că băiețelul îi seamănă din ce în ce mai mult lui Dani Oțil. Foto

Micuțul Tiago a împlinit 2 ani

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din lumea mondenă. Deși mulți nu au crezut în relația lor, iată că legătura pe care o au pare a fi una foarte puternică. Cei doi parteneri s-au căsătorit și civil, și religios, cel din urmă eveniment având loc în vara anului curent.

Rodul iubirii dintre cei doi soți este un băiețel, astăzi în vârstă de doi ani, cu numele Luca Tiago. Micuțul a venit pe lume în luna septembrie a anului 2021. Celebrul prezentator al matinalului de la Antena 1 a marcat momentul pe rețelele sociale.

Andreea Esca este o prezență cunoscută în ochii publicului de mulți ani, datorită carierei sale de succes. Cu toate acestea, pe lângă realizările profesionale notabile,…

Ce anunț a făcut Theo Rose? Se întâmplă la 3 luni după ce a devenit mamă

„2 ani deja…🎉🎂Vai de capul meu! Viața cu două Fecioare în casă trebuie să fie minunată”, este mesajul publicat de Dani Oțil pe rețelele sociale, în urmă cu câteva zile.

Chiar dacă la început era îngrijorat cu privire la fiul său, iată că prezentatorul de la Neatza cu Răzvan și Dani dovedește a fi un tată exemplar. Are mare grijă de micuțul Tiago și petrece cu el fiecare moment liber pe care îl are la dispoziție. Nu uită, bineînțeles, nici de partenera lui de viață.

Îi seamănă lui Dani Oțil?!

La scurt timp după ce micuțul Tiago a împlinit doi ani, Dani Oțil a făcut publică pe rețelele sociale o fotografie emoționantă cu el și copilul său, ce poate fi vizualizată în galeria foto a acestui material. Un aspect mult comentat cândva pare să își găsească răspunsul acum.

„Să vă trăiască sănătos și fericit! Să vă bucurați de prezența fiecăruia, unul de altul, împreună”/ „Cine-i mic și alintat la tata lui în brațe?!”/ „Diamantul tău valoros”/ „Începe blondul Tiago să semene cu tati!”, sunt doar câteva dintre mesajele internauților.

Se pare, așadar, că micuțul Tiago îi seamănă mai mult prezentatorului de la Antena 1 decât mamei sale, Gabriela Prisăcariu.

În altă ordine de idei, Dani Oțil pare să aibă un program destul de încărcat cu un singur copil. Știm deja că prezentatorul matinalului de la Antena 1 este foarte ocupat profesional. Pe plan personal, pare că abia face față cu un singur copil.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…