Problemele De Sănătate Ale Mariei Ciobanu Au Împiedicat-O Să Revină În Țară De Sărbători.

Maria Ciobanu (84 de ani) și-a petrecut sărbătorile de iarnă departe de meleagurile natale.

Celebra cântăreață de muzică populară a plecat în Statele Unite ale Americii la începutul iernii pentru că suferă de

bronșită, iar temperaturile scăzute de la noi nu îi fac bine.

Cu toate că an de an, artista își petrecea sărbătorile de iarnă în România, de data aceasta a făcut o excepție, iar toată lumea a început să se întrebe dacă nu cumva Ciocârlia muzicii populare românești se confruntă cu probleme de sănătate mai grave decât bronșita despre care a vorbit în presă fiul ei, Ionuț Dolănescu.

Mama se află în America, vorbim zilnic la telefon, regretă că nu a fost în țară de aceste sfinte sărbători, în perioada iernii preferă să stea acolo, pentru că are o bronșită și îi prinde mai bine clima de acolo.

E o climă uscată în Los Angeles, California, și stă acolo, dar de abia așteaptă să se întoarcă în țară, pentru că se simte foarte bine cu nepoțeii. Și eu o aștept, s-o duc la Perşinari, să ne bucurăm de dânsa câte zile i-o mai da Dumnezeu, anul ăsta împlinește 85 ani – a declarat Ionuț Dolănescu, pentru starpopular.ro, în urmă cu câteva zile

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…