Ce poţi cumpăra din magazinele ANAF şi unde sunt situate. Produse confiscate, vândute cu preţuri pornind de la un leu

O parte dintre mărfurile confiscate de fisc sau în vămile româneşti ajung pe rafturile celor opt magazine ANAF din Bucureşti şi mai multe judeţe din România. Aici se vând la preţuri care pornesc de la 1 leu.

Pe scurt, orice obiect confiscat de inspectori, vameşi şi poliţişti care nu se vinde la licitaţie şi nu este distrus ori perisabil, este comercializat în cele opt magazine ANAF din Bucureşti şi alte judeţe din ţară au rafturile pline de orice îţi poate trece prin minte: haine, jucării, obiecte de uz casnic, device-uri, chiar şi decoraţiuni de Crăciun. Practic, Fiscul se ocupă de valorificarea produselor respective, iar preţurile nu sunt mari deloc.

Magazinul ANAF din București se află în Sectorul 4, pe strada Măriuca, nr.14. În ceea ce privește programul de funcționare, acesta este deschis de luni până joi în intervalul orar 08.30 – 16.00. Vineri programul este ceva mai scurt, de la 08.30 până la 14.00.

De asemenea, în weekend, magazinul ANAF din București este închis. Continuăm lista cu magazinele ANAF. Mai există alte șapte locații deschise la nivel național în Galați, Târgoviște, Gorj, Timișoara, Oradea, Sibiu, dar și în Brașov.

Lista completă cu magazinele ANAF din România și adresa acestora

1 magazin în judeţul Galaţi, str. Brăilei nr. 33, Municipiul Galaţ.
1 magazin în Municipiul Târgovişte, str. Calea Domnească nr. 166, judeţul Dâmbovița.

1 magazin situat în clădirea A.J.F.P. Gorj, din Tg. Jiu, str. Siretului , nr. 6, judeţul Gorj.
1 magazin în judeţul Timiş, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9B, loc. Timişoara

1 magazin situat în Oradea, strada Dimitrie Cantemir, nr. 2B.
1 magazin situat în Municipiul Sibiu, str. Calea Dumbrăvii, nr.17.

1 magazin situat în Municipiul Braşov, Bld. Alexandru Vlahuţă, nr. 59.

1 magazin situat în str. Măriuca, nr.14, sector 4, Bucureşti.

Ce poţi cumpăra cu doar un leu din magazinele ANAF

Ce produse poți cumpăra din magazinele ANAF cu doar 1 leu? Începem lista cu un produs de care toată lumea are nevoie mai devreme sau mai târziu. Celebrele lumânări festive se vând cu doar 0,25 bani în magazinele ANAF din România, potrivit Fanatik.

Un alt produs care costă mai puțin de 1 leu în aceste locații este un ghiveci pentru flori. Acesta costă doar 0,70 de bani. De asemenea, un set de agrafe poate fi achiziționat pentru doar 1 leu.

Lista continuă cu alte produse accesibile. Un fermoar costă 0,50 de bani în aceste locații. De asemenea, un aparat de masaj capilar se vinde cu doar 2 lei, iar o folie de protecție pentru ecranul telefonului tău costă doar 3,75 lei.

În aceste magazine se găsesc și articole vestimentare. O rochie costă de la 4 lei în sus, iar ghetele pentru copii au prețuri care pornesc de la 7 lei. Totodată, o pereche de balerini se vinde cu 1,5 lei, iar o cravată costă doar 3 lei.

Prețul pentru o pereche de pantofi cu toc pornește de la 3,5 lei, în timp ce un sutien costă de asemenea 3,5 lei. O căciulă poate fi achiziționată cu doar 4 lei, iar același preț este valabil și pentru pălării. De asemenea, umbrela costă și ea 3 lei în aceste locații.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…