Răzvan Munteanu, omul din spatele artistei Delia Matache. Cu ce se ocupă el, de fapt

Cum s-au cunoscut Delia și soțul ei Răzvan Munteanu

Delia și Răzvan s-au cunoscut într-o seară când ea a venit la karaoke într-unul dintre localurile lui Răzvan din Centrul Vechi al Capitalei.

Pe atunci, Răzvan nu avea nicio tangență cu muzica, dar a văzut potențialul Deliei și și-a dat seama pe loc că este nevoie să se creeze ceva în jurul ei. Răzvan a spus că la început a încurajat-o pe Delia să își formeze o echipă, iar apoi, încet încet a ajuns și el să se implice în echipa Deliei.Ce spune Delia despre soțul ei, la 9 ani de căsnicie

„El este familia mea, numeroasă, pentru că noi avem multe personalități. Este familia mea! A venit în viața mea fix când trebuia și ne-am ciocnit în momentul potrivit.

Ca două roci puternice, ca două pietre tari. M-a ajutat, pentru că a simțit că poate să facă asta și eu am simțit că sunt în siguranță cu el, pentru că eram într-o perioadă așa, în care totul era o nebuloasă

Da, mi-am găsit stabilitatea. E bine ca echilibrul tău și stabilitatea să nu depindă în totalitate de nimeni și ajungi la asta prin tot felul de experiențe”, i-a spus Delia Matache Andrei, în podcast.

După doi ani de când s-au cunoscut, cei doi s-au căsătorit, iar de atunci sunt de nedespărțit. Răzvan se ocupă de cariera muzicală a Deliei și face management complet, după cum chiar el a spus într-un interviu.

În prezent, mă ocup mai mult de muzică, de cariera Deliei. Îi fac management complet, cu tot ce înseamnă muzică, imagine, contracte, cântări, show-uri TV, alegerea pieselor.

Urmăresc doar performanţa şi numărul unu în top. Cum am cel mai bun produs de pe piaţă, mă refer aici la Delia, şi fac totul cu pasiune şi cu dedicare totală, se văd şi rezultatele.

Muncesc 10-14 ore pe zi şi am în spate o echipă foarte bună, pe care o coordonez, a spus Răzvan Munteanu.

Delia a povestit într-un interviu pentru Click că Răzvan a fost cel care a făcut primul pas și că ea a fost cucerită de firea lui haioasă și de modul lui de a fi, grijuliu și protector.

Potrivit Deliei, ingredientele unei căsnicii de durată sunt: comunicarea, chimia și dragostea.

Delia Matache și Răzvan Munteanu locuiesc într-un penthouse din Capitală, în valoare de peste un milion de euro. Locuința lor include scară interioară și piscină pe terasă.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…