Sfanta Cuvioasa Parascheva 2024. Noaptea in care Sfanta coboara pe pamant si indeplineste si cele mai tainice rugaminti. Ce trebuie sa faci

Pe 14 octombrie 2024, credincioșii ortodocși o cinstesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva.

Viața curată, trăită în rugăciune și fapte bune, tinerețea sa care dăinuie prin timp asemenea luminii din candelele fecioarelor înțelepte, ne îndeamnă la mai multă rugăciune, priveghere și căutarea bucuriei pe care o aduce prezența Sfântului Duh în sufletele noastre.

Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ne transmite din veacul al XI-lea, când a trăit pe acest pământ, speranța biruinței asupra patimilor, certurilor și necazurilor acestei lumi, prin dragostea smerită și plină de putere a Domnului Iisus Hristos, Cel care iubește și unește întreaga omenire.

În noaptea de dinaintea sărbătorii Sfintei Parascheva, conform tradiției, se spune că cerurile se deschid, iar rugăciunile sincere sunt auzite. Se crede că Sfânta se roagă în genunchi înaintea Domnului, cerând îndurare și împlinirea „dorințelor bune” ale celor care se roagă cu credință.

Moștele Sfintei Parascheva au fost aduse în România în anul 1641, după ce au fost găzduite în mai multe locuri. La data de 13 iunie 1641, au fost așezate în biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași. În 1884, când biserica mănăstirii a intrat într-un proces de restaurare, moaștele au fost mutate în paraclisul mănăstirii, iar ulterior, au fost așezate în Catedrala Mitropolitană din Iași.

În martie 1944, din cauza avansului trupelor sovietice în Moldova, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost duse la Mănăstirea Ciorogârla, lângă București. La 27 octombrie 1944, au fost depuse lângă moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov în Catedrala din București, iar pe 26 noiembrie 1944 au fost readuse la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Ce trebuie să faci în această noapte

Când ceasul marchează miezul nopții, cu mintea limpede și inima curată, aprinzi candela și trei lumânări sfințite de la biserică, așezându-te în genunchi cu fața spre răsărit.

Bătrânii spun că este bine să ai o icoană a Sfintei sau a Maicii Domnului. După ce ai alungat toate gândurile rele, te concentrezi asupra dorinței tale și rostești rugăciunea de trei ori.

“Purtatoare de chinuri, Sfanta Parascheva, roaga-te Parintelui Ceresc ca pe mine, cel impovarat cu toate pacatele si neinfranat, sa ma ridice spre cuvantarea maririi Sale si sa ma indrepteze ca intotdeauna sa am sus inima, sa gandesc la cele ceresti, iar nu la cele pamantesti.

Roaga-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca a auzit ruga ta cea cucernica, pentru ca si pe mine lenesul, cel ce ma trandavesc spre rugaciune si spre implinirea poruncilor lui Dumnezeu, sa ma indrepteze si sa-mi dea cuget, ca sa doresc a ma ruga Lui neincetat.

Cheama si pe Duhul Sfant – izvorul Care te-a intarit pe tine, fecioara curata, la lupta cea buna -, ca sa-mi zideasca mie inima curata si duh drept sa innoiasca intru cele dinlauntru ale mele si mai vartos sa ma cheme si sa-mi dea osardie ca sa ma nevoiesc in viata curata si sa ma intareasca in lucrarea faptelor bune.

Cred ca toate acestea mi le poti mijloci mie, o, Sfanta Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi si de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamarit pe Dumnezeu cu faptele tale. Amin!”

Doamne ajuta!

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…