Alimentul la care a renunţat Cornelia Rednic – „Am slăbit două kilograme pe săptămână. Pe toate le-am încercat”

Cornelia Rednic a reușit să scape de peste 30 de kilograme și arată extraordinar. Ea a povestit ce a făcut pentru a slăbi și a menționat că a fost asistată de un terapeut care a îndrumat-o. Frumoasa artistă nu crede în diete, însă are totuși mare grijă la alimentație.

Cum a reușit Cornelia Rednic să scape de kilogramele în plus într-un timp scurt

Deși consideră că dietele nu te ajută pe termen lung, artista susține că este bine să ai mare grijă la ceea ce mănânci și să limitezi cantitățile pentru a avea rezultate reale.

“Nu-mi place să spun cuvântul foame, dar trebuie să fii puțin flămândă ca să slăbești. Nu există să ții dietă și să ai tot timpul stomacul liniștit și hrănit și să slăbești. Trebuie să mănânci puțin. Eu pe toate le-am încercat. Trebuie să mănânci puțin și să ai un program (…).

După ora 17:00, nu mai mănânc nimic. Uneori, am doar două mese pe zi, uneori chiar trei, dacă am nevoie. Dar nu prea am nevoie. Că tu nici nu îți dai seama că mâncai mai mult decât ai nevoie, decât când începi și ții regim și te cumințești. Acum, de exemplu, am o săptămână și am slăbit două kilograme.

Mi se pare extraordinar”, a spus Cornelia Rednic, potrivit viva.ro.

Cornelia Rednic nu consumă paste și cartofi pentru că nu sunt pe gustul ei.

“Nu știu să spun dacă din păcate sau din fericire, dar mie nu-mi face rău nimic. Sunt mâncăruri care îmi plac sau nu îmi plac. De pildă, nu consum cartofi și paste, decât foarte rar, pentru că nu îmi plac. Dar îmi place carnea de vită, de oaie, iaurtul, salatele cu avocado, ouăle (…).

Eu pentru videoclipuri mi-am dorit să slăbesc. Încep un proiect nou și am vrut să arăt și eu bine, că mă îmbrac în rochițe”, a mai spus aceasta.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…