CINE și-a făcut apariția acolo, cu flori și lumânări

Multă lume se aștepta la o înmormântare fastuoasă, însă Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum doar de băieții lui. Aceștia spune că au respectat dorința tatălui lor, care nu și-ar fi dorit o ceremonie „spectacol”, ci mai degrabă una restrânsă, departe de ochii curioșilor și ai jurnaliștilor.

Mormântul lui Silviu Prigoană, acoperit cu flori și candele

Silviu Prigoană a fost înmormântat a doua zi după ce a murit, respectiv pe 13 noiembrie, fără a avea parte de priveghi, așa cum se obișnuiește, dorința lui fiind aceea de a fi condus pe ultimul drum în nu mai târziu de 24 de ore de la deces

După înmormântarea lui Silviu Prigoană, au apărut în spațiul public imagini de la locul de veci, acolo unde se odihnește și trupul neînsuflețit al tatălui său. Familia Prigoană are un cavou mare, pe trei etaje, din marmură neagră, cu o cruce albă și simboluri religioase sculptate în piatră albă.

Imediat ce s-a aflat locul de veci al lui Silviu Prigoană, respectiv cimitirul Evanghelic Lutheran, sute de oameni care l-au admirat, prieteni sau foști colegi au mers să-i aprindă o lumânare și să-i ducă o floare, în semn de omagiu. Totodată, au fost depuse și alte trei coroane din flori albe, pe lângă cele trimise ieri de familia Băsescu, potrivit wowbiz.ro.

Mai mult decât atât, un alt lucru care le-a atras tuturor atenția a fost apariția unui mic steag al Statelor Unite ale Americii, semn că și prieteni de peste Ocean ai lui Silviu Prigoană au trimis omagiile lor.

Silviu Prigoană avea locul de veci cumpărat de 30 de ani

Înainte de moartea fulgerătoare cu care a șocat pe toată lumea, Silviu Prigoană a vorbit despre viața li personală pe larg, inclusiv despre momentul în care avea să moară, fără a ști, de fapt, că sfârșitul este atât de arpoape.

Bursucu: V-ați cumpărat loc de veci?

Silviu Prigoană: Păi da. Până atunci, eu tot vorbesc cu fiul meu. Vreau să mă incinereze, frate. Mi-e frică… Că o să mă usuc acolo în coșciug, o să dea cineva peste 50-100 ani să mă vadă cât sunt de frumos și de uscat. Și o să mă plimbe de moaște, să mă pupe ăștia prin țară.

Bursucu: Adică să plimbe urna.

Silviu Prigoană: Da, așa plimbă urna.

Bursucu: Dacă v-ați luat așa un gând să vă incinerați, v-ați gândit să vă arunce și în mare?

Silviu Prigoană: Nu în mare. Lângă tata, acolo sus. Că mă pune și pe mine în colțul de sus, la supraveghetori, a spus el în podcastul lui Bursucu.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…