Rețetă de post – Cornulețe de post în 2 culori – Se prepară din 500g făină, 100 ml ulei, 3 linguri zahăr, 2 linguri pudră de cacao și […]

Cornulețe de post în 2 culori – Rețetă de post – Se prepară din 500g făină, 100 ml ulei, 3 linguri zahăr, 2 linguri pudră de cacao și […]

Ingrediente necesare:

  • 500 g făină
  • 100 ml ulei
  • 250 ml apă
  • 3 linguri zahăr
  • 2 linguri pudră de cacao neagră
  • 1 pliculeț drojdie granule
  • 1 lingură coajă de lămâie
  • Un sfert linguriță sare

Ingrediente necesare pentru umplutură:

  • Rahat
  • Gem amestecat cu nuci tocate

Ingrediente necesare pentru sirop:

  • 150 ml apă
  • 5 linguri zahăr
  • 1 lingură esență de vanilie
  • Fulgi de cocos deasupra

Mod de preparare:

Într-un bol, cernem făina și o amestecăm bine cu drojdia. Dacă folosim drojdie proaspătă (25 g) atunci o diluăm cu un pic de apă caldă.

Punem la fiert apa cu zahăr și cu sare. Fierbem până se dizolvă de tot sarea și zahărul, apoi oprim focul și încorporăm uleiul și coaja de lămâie. Lăsăm lichidul la răcit până devine călduț.

În bolul cu făină, facem o adâncitură unde turnăm lichidul. Frământăm cu mână până încorporăm ingredientele, apoi răsturnăm pe suprafața de lucru uns cu ulei. Frământăm timp de 10 minute, apoi împărțim aluatul în două părți egale.

Peste o parte de aluat adăugăm pudra de cacao dizolvată în 3 linguri de apă. Presărăm suprafața de lucru cu un pic de făină și frământăm până se distribuie uniform pudra de cacao.

Lăsăm apoi bucățile de aluat la crescut timp de 90 de minute sau până își dublează volumul inițial. După ce au crescut, împărțim fiecare bucată în 4 și modelăm câte 4 bile de aluat maro și de aluat alb.

Luăm o bilă de aluat maro, o întindem într-o foaie rotundă de 20-22 cm. Întindem apoi un aluat alb și punem peste cel maro și trecem ușor cu sucitorul peste ele, să se lipească.

Tăiem apoi aluatul bicolor în 8 triunghiuri și la baza fiecărui triunghi punem rahat sau gem cu nucă. Procedăm la fel și cu aluatul și umplutura rămasă.

Rulăm cornurile din exterior spre interior, le curbăm un pi și le așezăm pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, lăsând o mică distanță între ele.

Dăm tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius și coacem cornulețele timp de 25 de minute aproximativ, sau până se rumenesc ușor deasupra.

Sirop: fierbem apa cu zahărul, până acesta se dizolvă de tot, apoi oprim focul, adăugăm esența și lăsăm să se răcească. După ce s-au copt, lăsăm cornulețele să se răcească timp de 5 minute, apoi le trecem prin siropul rece și presărăm deasupra lor fulgii de cocos.

Să le savurați cu poftă! Poftă bună!

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…