Motivul pentru care Loredana a fost interzisă pe TV! Pe cine a supărat artista: „Devenisem un model periculos”

Loredana, una dintre cele mai cunoscute și iubite artiste din țara noastră, a mărturisit piedicile prin care a fost nevoită să treacă la început de drum. Cenzura comunistă și-a spus cuvântul, iar vedeta a fost nevoită să lupte pentru pasiunea ei. Iată ce a spus!

Loredana este dovada clară că succesul nu vine ușor. Vedeta a muncit foarte mult pentru a ajunge una dintre cele mai cunoscute artiste. Deși acum are o carieră de invidiat, începuturile au fost pline de greutăți din cauza perioadei dificile în care s-a lansat pe piața muzicală din România.

Motivul pentru care Loredana a fost interzisă

Succesul imens al Loredanei a deranjat, iar cenzura comunistă și-a pus amprenta asupra începuturilor carierei ei. Nonșalanța, farmecul și talentul inegalabil al blondinei au stârnit controverse la vremea respectivă, iar faptul că era diferită nu era văzut cu ochi buni.

„Aşa a fost începutul meu. Oamenii s-au şocat să vadă că cineva se mişcă în timp ce cântă, are curaj să alerge pe scenă cu nonşalanţă şi fă ră teama de a fi judecată. Nu mi-a fost frică niciodată de scenă și de a fi altfel, cu consecinţele de rigoare, bineînţeles, și cred că asta a iubit dintotdeauna publicul la mine – faptul că am avut curajul să fiu ceea ce sunt, să fac ceea ce simţeam, ceea ce îmi doream, fără teama de a fi judecată, de a fi pusă la zid, așa cum până la urmă s-a întâmplat.”, a spus Loredana pentru Viva.ro.

După cum vă spuneam, succesul fascinant al artistei a început pe vremea aceea. Lansarea primului ei album „Bună seara, iubite!”, compus și produs de Adrian Enescu pe versurile poetului Lucian Avramescu, s-a bucurat de un succes total și a reușit să captiveze inimile românilor. Versurile îndrăznețe pentru perioada respectivă și mesajele diferite au stârnit un val de reacții, iar Loredana era considerată drept un model periculos pentru tinerii de atunci.

„Când primul meu album, „Bună seara, iubite!, compus și produs de Adrian Enescu pe versurile poetului Lucian Avramescu, a explodat pur și simplu în 1988, cu peste un milion și jumătate de albume vândute, fizic, nu pe streaming digital, cum se întâmplă azi, e un record neegalat până acum de alt artist român. Un album ieşit din tipare, muzică electronică, muzică plină de ritm, cu un sound nemaiauzit vreodată în România, cu versuri îndrăzneţe și mesaje puternice, a fost o revoluţie în muzica românească, pur și simplu! Un cutremur, un tsunami! Am devenit peste noapte un superstar în România şi, totodată, o problemă pentru regim, devenisem un model periculos pentru tinerii de atunci… Cenzura comunistă şi chiar mulţi colegi de breaslă spuneau ca e o muzică imperialistă! Care trebuie interzisă… Și aşa s-a şi întâmplat în cele din urmă… Cumva, acest album a fost începutul, preludiul Revoluţiei din România, în decembrie 1989, când în sfârşit regimul a căzut. O revoluție făcută de tinerii din generaţia mea, care şi-au dat viaţa pentru ca noi să fim liberi astăzi! Şi despre care tinerii din ziua de azi nu ştiu mai nimic, din păcate…”, a mai spus vedeta.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…