Anunț de ultima oră a noului președinte Ilie Bolojan. Toți românii trebuie să știe

Președintele interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit, sâmbătă, la Palatul Cotroceni, cu o delegație alcătuită din membri ai Confederației Patronale Concordia și ai Fundației Romanian Business Leaders, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă.

„Întâlnirea a avut loc în contextul nevoii sectorului privat de mesaje clare și de o perspectivă clară cu privire la traiectoria României, date fiind evoluțiile recente din plan politic și internațional. Reprezentanții mediului de afaceri i-au transmis Președintelui susținerea lor pentru menținerea României pe un parcurs proeuropean și euroatlantic”, notează Administrația Prezidențială.

Potrivit Președinției, reprezentanții mediului de afaceri au vorbit despre nevoia de „măsuri care să genereze stabilitate și predictibilitate și care să conducă la îmbunătățirea capacității de implementare a reformelor și a investițiilor, la nivelul instituțiilor statului român”.

„De asemenea, a fost subliniată importanța unei absorbții mai eficiente a fondurilor europene pentru susținerea economiei și continuarea investițiilor”, se arată în același comunicat.

Administrația Prezidențială a precizat că în cadrul discuției „au fost abordate și îngrijorările mediului privat” cu privire la efectele recentelor măsuri fiscal-bugetare și sustenabilitatea finanțelor publice, precum și aspecte referitoare la schimbările necesare pentru dezvoltarea mediului de afaceri autohton.

„Președintele interimar Ilie Bolojan a exprimat deschiderea sa pentru dialogul constructiv dintre mediul privat și decidenții politici pe teme ce privesc mediul de afaceri și politicile publice cu impact asupra economiei. Totodată, Președintele a dat asigurări că va întreprinde toate demersurile necesare, în limita atribuțiilor sale, pentru organizarea unor alegeri libere, corecte și transparente și pentru recâștigarea încrederii în instituțiile statului”, a mai menționat Administrația Prezidențială.

În încheiere, instituția a afirmat că președintele Ilie Bolojan și reprezentanții mediului de afaceri „au convenit să mențină un dialog constant și să organizeze consultări periodice pe teme de interes economic și instituțional”.

Ilie Bolojan este Președintele interimar al României de miercuri, 12 februarie, ca urmare a demisiei lui Klaus Iohannis. Fostul șef al statului a făcut un pas în spate în contextul procedurii de suspendare pe care o inițiase opoziția împotriva lui și despre care el susținea că ne-ar fi făcut „de râsul lumii”.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…