Primele sondaje după demisia lui Klaus Iohannis. În ambele Călin Georgescu s-ar califica în turul doi, dar ar avea adversari diferiți

Au apărut primele sondaje după demisia lui Klaus Iohannis, înainte de alegerile prezidențiale din luna mai 2025. Călin Georgescu este în finală.

Asta, dacă va candida. Astfel, aflăm conform Sociopol că Călin Georgescu ar avea 45% din voturi dacă va candida, iar dacă nu o va face locul său va fi luat de George Simion, cu 24% din voturi. Victor Ponta are, de asemenea, 16% în scenariul în care ar candida Călin Georgescu, în timp ce George Simion are 6%.

Primele sondaje după demisia lui Klaus Iohannis, cum stă Călin Georgescu

Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi au toți pe la 10%, în timp ce Diana Șoșoacă nu are mai mult de 2% din voturi. Aici vorbim despre scenariul în care Călin Georgescu va candida. Dacă nu o va face, practic dacă candidatura lui nu va fi validată de CCR, atunci George Simion (24%), Victor Ponta (22%) și Nicușor Dan (16%) vor alcătui top 3.

Crin Antonescu și Elena Lasconi au în acest scenariu 14%, în timp ce Diana Șoșoacă are 9%. ”Sondajul a fost realizat în perioada 10-14 februarie, pe un eșantion de 1001 persoane, prin metoda interviului telefonic, cu o marjă de eroare la nivel de încredere de 95%, este +/-”, se arată în datele furnizate de Sociopol.

În spatele acestui sondaj stă Mirel Palada, purtătorul de cuvânt al Guvernului Ponta între 2009 – 2013. Între timp, un alt sondaj, realizat de Flashdata, arată că Călin Georgescu ar obține 37% dintre voturi, iar în finală ar intra Nicușor Dan cu 21% din voturi. Crin Antonescu ar strânge doar 17%.

”Potrivit datelor centralizate pe un eșantion uriaș, de 7.500 de respondeți, Elena Lasconi, finalista din 2024, rămâne în afara oricăror proiecții sociologice, cu șanse minime de a ocupa funcția supremă în stat – ea are doar 9% din intenția de vot. Fostul premier Ponta nu ar lua decât 5%”, mai indicată datele furnizate de această casă de sondare.

Momentan singura mare întrebare pe care și-o pun analiștii politici și mulți cetățeni e dacă va candida, sau nu, Călin Georgescu. Asta, după ce fostul președinte al CCR, Tudorel Toader, declara că Georgescu nu va fi lăsat să candideze după modelul Diana Șoșoacă. Un alt fost președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, e de părere că CCR nu îl poate opri pe Georgescu să candideze.

Va fi validată de către CCR candidatura lui Călin Georgescu?

Se vorbește mereu la televizor, în fiecare zi, dacă va fi sau nu va fi oprit de la candidatură domnul acesta Călin Georgescu. El poate fi oprit numai în situația în care încalcă una din prevederile constituționale pe care tocmai le-am citat – că nu are vârsta de 35 de ani, de exemplu. Are. Este cetățean român și așa mai departe.

”Deci, faptul că ceea se vorbește în presă, ce vorbesc oamenii, că este admirator al mișcării legionare sau al mișcării comuniste, sunt lucruri care trebuie dovedite. Câtă vreme nu a fost interzis printr-o hotărâre judecătorească să candideze, pentru că este legionar sau comunist sau că face propagandă comunist sau propagandă legionară, nu poți să-l oprești de la candidatură.

El nu a fost niciodată sau încă nu a fost condamnat pentru așa ceva. Nu poți să să-l condamni pe un om, să-l oprești de la candidatură pentru că gândește altfel decât gândirea oficială. Ni se spune că este anti-anti-occidental, anti-NATO. Bun, dar nu avem o lege care să spună că o persoană care este împotriva Occidentului sau a organizației NATO nu poate să candideze.

Deci avem libertatea de gândire și de exprimare garantată prin Constituție, nu poți să-l oprești pentru că-și expune gânduri care nu-ți plac ție. Deci singurul care poate alege președintele este poporul, care-și exercită acest drept fundamental prin prevăzut de articolul doi din Constituție”, a declarat Zegrean.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…