Adriana Bahmuțeanu Și-A Dus Copiii În Vacanță În America: „Le Place Foarte Mult. E O Altă Lume”

Adriana Bahmuțeanu și-a luat cei doi băieți, pe Eduard și Maximus, și a plecat în vacanță peste ocean. Aceștia nu sunt singuri, ci însoțiți de George Restivan, noul soț al vedetei.

Anul acesta, în aprilie, Adriana Bahmuțeanu anunța că se va căsători cu Georige Restivan. Ceremonia religioasă a afost una discretă, având loc într-o biserică din Ucraina. Pentru Adriana, este a doua căsătorie, după mariajul cu Silviu Prigoană, marcat de certuri și despărțiri.

Căsnicia cu Prigoană s-a încheiat definitiv, iar din această căsătorie, Adriana Bahmuțeanu are doi băieți, Eduard și Maximus, deja ajunși la vârsta adolescenței.

Și pentru că băieții și-au dorit foarte mult să meargă în America, Adriana și George Restivan au decis să îi ducă în vacanță aici, unde s-au întâlnit cu fratele lor vitreg, fiul lui Restivan dintr-o altă relație.

„Suntem în America, în vacanță, cu copiii. Stăm până pe 15 august. Nu, nu este lună de miere. O să facem și asta, mai încolo, dar nu acum. Nu m-am gândit la o destinație. Deocamdată, e bine aici. Sunt acasă la bărbată-miu. Nu am mai fost la el, nici eu, nici copiii. Și așa m-am rupt foarte greu, că aveam treabă și am zis, totuși, să venim pentru copii. Că ei tot au zis, ‘Hai, mami, în America, hai, mami…’. Suntem cu copiii, nu este nicio lună de miere.

Stăm cu copiii, avem activități de copii, nu de adulți. O să mergem și la Las Vegas cu copiii, care, de fapt, sunt adolescenți. Au depășit etapa cu Disneyland, vor la un parc de aventură. Au cu totul alte preocupări la vârsta lor. Am venit mai mult pentru ei, că au vrut neapărat să venim în America și au vrut neapărat aici, în California”, a declarat Adriana Bahmuțeanu pentru viva.ro.

Adriana Bahmuțeanu ar face orice pentru ca băieții ei să fie fericiți, însă, a mărturisit că diferența de fus orar i-a afectat pe toți și sunt extrem de obosiți, chiar daca au ajuns în America de câteva zile.

„Acum, la noi este 8:30 dimineața. I-am dus la Ocean și în tot felul de locuri deosebite și le place foarte mult. E o altă lume. Am ajuns de trei zile, încă nu ne-am revenit cu fusul orar. Suntem ‘zombi’. Nu am avut timp de shopping. O să plecăm și în luna de miere, doar noi doi, dar până atunci pe bucurăm de vacanța de aici, din State”, a mai spus vedeta pentru sursa citată.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…