Pe spatele plicului era scris cu creionul: „Dacă citești asta, înseamnă că eu nu mai sunt. Iartă-mă dacă am fost nedreaptă cu tine vreodată. Ai grijă de Pavlik și de Katia. Ei sunt acum familia ta.”

Iulia a încremenit, simțind un fior rece pe spate. S-a uitat la banii din plic – bancnote mari, aranjate cu grijă, puse de soacra ei cu un scop anume. Cu mâinile tremurânde, a desfăcut al doilea pachet – înăuntru era un alt pulover, mai mic, probabil pentru Katia, și încă un plic cu bani.

Iulia s-a ridicat încet, ținând descoperirea în mâini. Și-a amintit de vorbele Katerinei despre ascunzișuri, dar… ea chiar nu știa despre asta, nu? Sau știa? A tras aer în piept adânc, gândindu-se ce să facă. Katerina urma să vină mâine – să-i spună despre ce a găsit? Sau să tacă? Până la urmă, soacra lăsase clar banii pentru copiii ei, nu pentru a fi împărțiți între toată familia.

A decis să-i spună întâi lui Pavel. A închis dulapul, a pus plicurile în geantă și s-a dus în sufragerie să-l sune. Dar, înainte să poată forma numărul, soneria a sunat.

În prag stătea Katerina. Zâmbea, dar în ochii ei se citea tensiunea.

— Iulia, ai găsit ceva? – a întrebat direct, intrând în casă fără să mai aștepte invitație.

— Doar lucruri deocamdată, – a răspuns Iulia precaută.

Katerina a privit rapid în jur, ca și cum evalua ce s-a făcut deja. Apoi s-a întors spre dulap și l-a deschis.

— Ai apucat să cauți aici? – mâinile ei au început să răscolească printre lucruri, de parcă știa exact unde să caute.

Iulia a simțit cum o cuprinde neliniștea. Katerina clar se aștepta să găsească ceva.

— Tocmai am început, – a spus Iulia, urmărind-o atent.

Katerina s-a oprit brusc și s-a întors spre ea:

— Ascultă, hai să nu ne mai prefacem. Ai găsit ceva valoros, nu-i așa? Știi și tu că asta trebuie împărțit egal.

— Nu știu despre ce vorbești, – a încercat Iulia să rămână calmă, dar inima îi bătea tare.

— Despre bani, Iulia. Nu te preface naivă. Mama a strâns banii ăștia cu un scop. Și trebuie să fie împărțiți între mine și Pavel.

Iulia și-a încleștat buzele. Acum era clar. Katerina știa.

— Katia, banii ăștia i-a lăsat mama pentru copiii ei, – a spus încet Iulia. – Am de gând să-i dau lui Pavel, și el va decide ce să facă.

Ochii Katerinei s-au umplut de furie.

— Faci asta intenționat, nu? Crezi că doar pentru că ești soția fratelui meu, ai dreptul să decizi pentru toți? Uite cum facem: ori îmi dai partea mea, ori…

— Ori ce? – a întrebat Iulia, păstrându-și calmul.

Katerina și-a strâns pumnii. Nu se așteptase la un asemenea răspuns.

— Ori îi spun lui Pavel că ai vrut să-i păstrezi doar pentru tine, – a șuierat ea.

Iulia a oftat și a scos din geantă cele două plicuri.

— Aici sunt banii pe care i-a lăsat mama. Un plic are numele lui Pavel, celălalt are numele tău. Aveam de gând să vi le dau oricum. Așa că acuzațiile tale sunt inutile.

Katerina a smuls plicul cu numele ei și l-a desfăcut imediat. Când a văzut suma, i-au tremurat buzele. Se așteptase la mai mult.

— Atât? – a întrebat ea dezamăgită.

— Atât am găsit, – a răspuns Iulia.

Katerina a băgat banii în buzunar și s-a îndreptat spre ieșire.

— Sper că nu ai mințit, – i-a aruncat peste umăr. – Dacă aflu că ai ascuns ceva, să nu mă aștepți la bine.

Iulia a închis ușa în urma ei și a tras aer adânc în piept. A strâns în palme celălalt plic.

Soacra ei nu lăsase doar niște bani. Lăsase o parte din grija și dragostea ei. Iar acum, Iulia știa că a făcut ceea ce trebuia.