— Ultima „surpriză” a mamei tale a costat două sute de lei și o ceartă cu vecinii, a amintit Maria. Încă avem pete de sos pe tavan după ce a încercat să ne gătească.

Adrian a zâmbit împăciuitor, sărutând-o pe frunte.

— Promit că de data asta va fi diferit. Te sun după întâlnirea ta, bine?

După plecarea lui Adrian, Maria și-a completat ținuta cu cerceii, și-a luat servieta și a plecat spre biroul companiei imobiliare pe care o conducea. Întâlnirea cu investitorii a fost un succes. La ora trei, când totul s-a încheiat, a decis să se întoarcă acasă mai devreme. Poate va avea timp să se relaxeze înainte de cină.

Când a deschis ușa apartamentului, a fost întâmpinată de liniște. Niciun semn al „surprizei” promise de soacră. Poate Elena încă nu sosise. A pășit ușor spre dormitor, dar s-a oprit brusc în pragul dressingului.

Elena, soacra ei, stătea în fața oglinzii, purtând rochia roșie de seară a Mariei și toate bijuteriile scumpe moștenite de la tatăl ei. Colierul cu safir, brățara de platină, chiar și inelul cu smarald – toate erau pe ea.

— Elena? a întrebat Maria, încercând să-și păstreze calmul.

Soacra a tresărit violent, întorcându-se. Pentru o clipă, pe fața ei a apărut panica, apoi un zâmbet fals.

— Maria, dragă! Te-ai întors devreme!

— Ce faci cu bijuteriile mele? a întrebat Maria direct.

— Oh, doar le admiram, a răspuns Elena, începând să-și scoată cerceii cu mișcări stângace. Voiam să le organizez pentru tine… ca o surpriză!

Maria a observat că șifonierul ei era deschis, iar câteva documente erau împrăștiate pe pat – actele casei pe care o moștenise de la părinți, împreună cu niște hârtii pe care nu le recunoștea.

— Și ce faci cu actele mele?

Elena a încercat să le ascundă rapid, dar era prea târziu.

— Doar… făceam ordine, a bâlbâit ea.

În acel moment, telefonul soacrei a sunat. Elena a apăsat rapid butonul de respingere, dar nu înainte ca Maria să vadă numele pe ecran: „Notar Popescu”.

— Se pare că surpriza ta implică un notar? a întrebat Maria, simțind cum furia începe să o cuprindă.

— Nu fi ridicolă, a replicat Elena, începând să-și scoată bijuteriile cu mișcări mai rapide. E vorba de… apartamentul meu vechi. Vreau să-l vând.

Maria a luat documentele de pe pat și a început să le studieze. Erau schițe pentru un contract de donație – al casei moștenite de la părinții ei, în favoarea lui Adrian și a „mamei sale, Elena Ionescu”. Casa pe care Maria o păstrase separat de bunurile comune ale căsătoriei.

De lângă documente, Maria a ridicat un carnet de notițe deschis. Cu scrisul inconfundabil al soacrei, erau notate: „bijuterii de evaluat”, „tablouri de vândut”, și cea mai șocantă notă: „să convingem pe Maria să treacă totul pe numele lui Adrian – mai ușor în caz de divorț”.

— Aveți planuri mari pentru bunurile mele, se pare, a spus Maria, ținând notițele în față.

Elena a pălălit, încercând să recupereze carnetul.

— Nu e ce crezi! Doar… mă gândeam la viitorul vostru!

Maria a scos telefonul și a făcut rapid fotografii documentelor și notițelor.

— Te rog să pleci din casa mea. Acum.

După ce Elena a plecat, Maria a rămas nemișcată în mijlocul dormitorului, privind la bijuteriile împrăștiate pe masa de toaletă. A luat telefonul și a format un număr.

— Bună, Claudia. Am nevoie de ajutorul tău ca avocat. Cred că soacra mea plănuiește să-mi însușească proprietățile.

Claudia, prietena ei din facultate și un avocat respectat, a ascultat întreaga poveste.

— Nu e prima oară când văd așa ceva, a spus ea. Bine că ai fotografiile. Vom proteja ce e al tău.

Când Adrian s-a întors acasă, a găsit-o pe Maria așezată calm la masa din bucătărie, cu o serie de documente în față.

— Ce sunt astea? a întrebat el, aruncând o privire la hârtii.

— Un act adițional la contractul nostru prenupțial și un ordin de restricție împotriva mamei tale de a intra în această casă, a răspuns Maria, privind direct în ochii lui. Vrei să-mi explici de ce mama ta făcea schițe pentru donarea casei mele?

Fața lui Adrian s-a descompus într-o expresie de vinovăție care a spus mai mult decât orice cuvinte.

— Maria, a fost doar o discuție teoretică… Mama doar voia să ne ajute în cazul în care…

— În cazul în care ai divorța de mine și ai lua totul? l-a întrerupt ea. Inclusiv moștenirea de la părinții mei?

În acea seară, Adrian a dormit la un prieten. A doua zi, cheile lui nu mai funcționau la ușa casei. Iar după o lună, Maria a redeschis compania imobiliară sub numele ei de fată, protejând legal tot ce moștenise și construise singură.

Elena a încercat de câteva ori să o contacteze, dar singura comunicare pe care a primit-o a fost prin avocatul Mariei: o notificare oficială că orice tentativă de a se apropia de proprietățile Mariei va fi tratată conform legii.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.