Veronica râse văzând expresia îngrijorată a soțului ei.

— Glumesc, dragul meu! Mi-au dat o primă frumoasă și o săptămână de concediu pentru proiectul la care am lucrat. Nu-i asta minunat?

Vlad clipi de câteva ori, apoi un zâmbet forțat îi apăru pe buze.

— Ah, mă speriaseși, — spuse el, îndreptându-se spre baie. — O săptămână de concediu, zici?

Veronica îl urmă cu privirea, puțin confuză de reacția lui. Se așteptase la mai mult entuziasm.

— Da, o săptămână întreagă! Mă gândeam să facem ceva împreună, poate o scurtă excursie la munte? Sau putem doar să ne relaxăm acasă, să ne uităm la filme…

Vocea i se stinse când observă că Vlad nu o mai asculta. Ușa băii se închise, iar ea se întoarse în bucătărie, încercând să-și păstreze buna dispoziție. „Probabil a avut o zi grea”, își spuse ea, amestecând în borș.

Cina a fost tăcută. Vlad părea preocupat, răspunzând monosilabic la întrebările ei despre ziua lui. Abia se atinse de borșul pe care îl lăudase întotdeauna.

— Nu-ți place? — întrebă Veronica, încercând să ascundă dezamăgirea din voce.

— E bun, doar că nu mi-e prea foame, — răspunse el, privind telefonul.

După masă, în timp ce Veronica spăla vasele, auzi telefonul lui Vlad vibrând. El ieși rapid pe balcon, închizând ușa în urma lui. Veronica putea vedea prin fereastră cum soțul ei vorbea agitat, gesticulând. Când se întoarse, avea o expresie ciudată pe față.

— Trebuie să plec pentru câteva ore, — anunță el, evitându-i privirea. — Ceva urgent la birou.

— La ora asta? — se miră Veronica. Vlad nu fusese niciodată chemat la birou seara.

— Da, un client important din străinătate, diferență de fus orar, știi tu…

Înainte ca ea să poată spune ceva, el deja își lua haina.

— Nu mă aștepta treaz, s-ar putea să întârzii.

Ușa se închise, lăsând-o pe Veronica singură cu gândurile ei. Ceva nu era în regulă. Vlad se comporta ciudat de câteva săptămâni, dar ea fusese prea ocupată cu proiectul pentru a acorda atenție. Acum, însă, semnalele erau prea evidente pentru a fi ignorate.

Se așeză pe canapea, încercând să-și amintească ultimele conversații cu soțul ei. Fusese mai distant, mereu ocupat cu telefonul, iar weekendurile lor împreună deveniseră rare. Și acum, reacția lui la vestea concediului ei…

Un gând încolți în mintea Veronicăi, un gând pe care încercă imediat să-l alunge. Nu, Vlad nu putea… Dar îndoiala persistă. Se ridică și se îndreptă spre dulapul lor, deschizând sertarul unde Vlad își ținea lucrurile. Nimic neobișnuit. Verifică istoricul browser-ului de pe laptopul familiei. Nimic suspect.

Se simți ridicolă și vinovată. Cum putea să se îndoiască de soțul ei doar pentru că avea o zi proastă?

Telefonul ei sună, făcând-o să tresară. Era Andreea, prietena ei cea mai bună.

— Tocmai am văzut mesajul tău despre concediu! Felicitări! Trebuie să sărbătorim!

Veronica zâmbi pentru prima dată de când Vlad plecase.

— Mulțumesc, dar nu sunt sigură că e momentul potrivit. Vlad pare… diferit în ultima vreme.

— Diferit cum?

— Distant. Preocupat. Și acum tocmai a plecat la birou pentru ceva „urgent”, deși e aproape 9 seara.

Urmă o scurtă tăcere la celălalt capăt al liniei.

— Veronica… — vocea Andreei deveni serioasă. — Nu vreau să te alarmez, dar… l-am văzut pe Vlad acum o oră la cafeneaua de lângă biroul meu. Era cu o femeie, și păreau… apropiați.

Veronica simți cum inima îi îngheață.

— Ești sigură?

— Da, îmi pare rău. Nu știam cum să-ți spun.

Mâna Veronicăi tremura când închise telefonul. Totul avea acum sens. Absențele lui, secretele, reacția la ideea că ea ar putea petrece mai mult timp acasă.

Se îmbrăcă rapid și ieși din apartament. Cafeneaua nu era departe. Trebuia să vadă cu ochii ei.

Întunericul serii o învălui în timp ce pașii o purtau spre adevărul pe care nu era sigură că vrea să-l cunoască. Dar în adâncul sufletului, știa că, indiferent ce va descoperi, va găsi puterea să înfrunte realitatea.

Cafeaua Steam era plină de oameni la acea oră, dar prin geamul mare îl zări imediat pe Vlad, așezat la o masă în colț. Femeia de lângă el râdea la ceva ce el spusese, iar mâna lui se odihnea peste a ei. Expresia de pe chipul lui – un amestec de tandrețe și nerăbdare – era una pe care Veronica nu o mai văzuse de mult timp.

Se retrase în umbră, respirând adânc pentru a-și calma bătăile inimii. Nu intră în cafenea. Nu făcu o scenă. În schimb, se întoarse acasă, cu pași lenți, dar hotărâți, mintea ei lucrând deja la următorul pas.

În apartamentul lor, privi la fotografiile lor de nuntă, la planurile de vacanță pe care le făcuseră împreună, la toate semnele unei vieți construite în doi. Apoi deschise laptopul și începu să scrie un email către șeful ei.

„Dragă Dan, mulțumesc pentru prima și concediul oferit. Totuși, aș dori să discut despre oportunitatea de a lucra la filiala din Milano despre care am vorbit luna trecută…”

Când Vlad se întoarse acasă, mult după miezul nopții, mirosul de borș încă plutea în aer. Dar Veronica nu era acolo să-l întâmpine. În schimb, pe masă era un bilet simplu:

„Concediul meu începe mâine. Am decis să folosesc această săptămână pentru a face ceva ce am amânat prea mult timp – să pun pe primul loc fericirea mea. Nu mă aștepta. Veronica.”

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.