— Pisicuțo, s-a întors soția ta. I-ai spus că acum locuiesc eu aici? Ei, nu-i nimic, o lăsăm să stea în camera copilului până la divorț.

Vocea răsunătoare se auzi din bucătărie chiar în momentul în care Lera, încremenită în hol, încerca să înțeleagă coșmarul care se desfășura în propria ei locuință. Trei luni de delegație în Singapore, mii de kilometri de zboruri, nopți nedormite asupra contractelor — și acum era acasă. Sau, mai bine zis, în casa pe care o considera a ei până în acea dimineață.

Papucii albi brodați cu „Pentru iubitul meu”, dăruiți de soțul ei pe 8 martie trecut, se aflau acum pe picioarele altei femei. O brunetă perfect machiată, în halatul de mătase al Lerei, stătea rezemată de barul din bucătărie și bea calm cafea din cana ei preferată.

— Tu cine ești? — abia reuși să rostească Lera, simțind cum geanta de voiaj îi alunecă din degetele amorțite.

— Nicoleta. Viitoarea soție a soțului tău, — răspunse necunoscuta cu lejeritate, ca și cum ar fi anunțat vremea. — Iar tu ești, probabil, doamna Valeria? Am auzit de tine. Andrei a spus că te întorci peste două săptămâni.

Din bucătărie apăru chiar Andrei — mototolit, vinovat, cu o cană de cafea în mână.

— Lera, voiam să te sun, să-ți explic totul… — începu el.

Dar Lera ridică mâna, oprindu-l din șirul de scuze absurde.

— Cât timp? — întrebă ea rece.

— Ce? — se blocă Andrei.

— Cât timp îți trebuie ca să-ți faci bagajele și să dispari din apartamentul meu?

Două ore mai târziu, încuietorile fuseseră schimbate, iar portarul blocului instruit să nu-l mai lase înăuntru pe domnul Andrei sub nicio formă.

Lera inspecta meticulos apartamentul, strângând urmele prezenței străine: firele lungi de păr brunet pe pernă, flacoanele colorate din baie, iaurturile dietetice din frigider — toate ajungeau în sacul de gunoi.

Camera Catincăi rămăsese neatinsă — o insulă a trecutului. Fotografiile fiicei pe pereți, un urs de pluș vechi pe pat, o grămadă de manuale pe birou. Lera se așeză pe marginea patului și luă telefonul.

— Bună, puiule. Da, am ajuns acasă. Nu, totul e bine. Mi-a fost doar foarte dor. Cum merge facultatea?

Din receptor se auzea vocea veselă a Catincăi, povestind despre viața la prestigioasa universitate din Londra. Lera o asculta în tăcere, neîndrăznind să tulbure realitatea fericită a fiicei cu veștile despre dezastrul familial.

— Apropo, l-ai văzut pe tata? Îl tot sun de trei zile și nu răspunde, — întrebă fără grijă Catinca.

— Are un număr nou. Ți-l trimit eu, — minți Lera, adăugând în gând pe lista de sarcini: „blochează accesul lui Andrei la conturi”.

Prima săptămână de singurătate trecu în muncă. Lera se întorcea târziu în noapte, cădea în pat și adormea instantaneu, ca să nu se gândească la trădare.

Andrei suna zilnic — ea ignora apelurile. Trimitea flori — le returna.

Într-o zi, o aștepta în fața biroului.

— Cinci minute, Lera. Dă-mi doar cinci minute! — o ruga el, mergând după ea spre parcare.

— Să-ți explici? — se întoarse ea brusc. — Ai adus o puștoaică în casa noastră, în timp ce eu lucram în străinătate ca să ne asigur pensia. Ce mai e de explicat?

— Sunt un idiot, știu. Dar nu a însemnat nimic! A fost o greșeală!

— Știi care e problema ta, Andrei? Că ești un idiot și nici măcar nu înțelegi asta. Altfel n-ai mai repeta clișeul cu „nu a însemnat nimic”. Spune-i Nicoletei că am aruncat papucii și halatul care îi plăceau atât de mult.

În a treia săptămână, sună Catinca.

— Mamă, ce se întâmplă? Tata mă sună în fiecare zi, zice că nu răspunzi. Plânge la telefon, își cere iertare.

Lera oftă. Venise momentul de care se temea.

— Ne-am despărțit, puiule. Și-a găsit pe alta.

La celălalt capăt se făcu liniște.

— Și pur și simplu l-ai dat afară? Fără să discutați? Fără să încerci să înțelegi?

— Ce e de înțeles? — zâmbi amar Lera. — Poveste clasică: criza vârstei mijlocii, o tinerică frumoasă…

— Mamă, — o întrerupse iritată Catinca, — ați fost împreună douăzeci de ani. Chiar nu înseamnă nimic? O greșeală — și gata?

— Ești încă prea tânără ca să…

— Ca să ce? Să înțeleg relațiile de adulți? — interveni tăios fiica. — Nu mai sunt un copil, mamă. Și știu că mariajul vostru nu era ideal de ani de zile. Trăiați ca doi colegi de apartament. Eu speram că, după plecarea mea, vă veți regăsi.

Lera voia să protesteze, dar nu reuși. Fata ei înțeleaptă atinsese din nou punctul sensibil.

Și atunci s-a întâmplat ceva neașteptat.

Catinca a venit acasă în mijlocul semestrului — fără să anunțe.

— Mai am o săptămână până începe noul modul de cursuri, — spuse ea, îmbrățișându-și mama. — Trebuie să vorbim față în față.

Stăteau în bucătărie, beau ceai, când soneria sună. Lera, fără să se uite pe vizor, deschise — și încremeni.

La ușă era Andrei, cu un buchet de crini — florile ei preferate.

— Catinca mi-a spus că a venit acasă, — începu el, privind spre fiica lui apărută în hol.

— L-am invitat eu, — spuse calm Catinca. — Trebuie să vorbim toți trei.

— În apartamentul meu?! — izbucni Lera.

— Mamă, ori rezolvăm asta împreună, ori mă întorc azi în Londra.

Discuția fu grea. Andrei, cu privirea în pământ, povestea despre aventura cu o stagiară tânără, despre lipsa de apropiere și sprijin, despre cum o greșeală s-a transformat într-un dezastru.

— Mi-a pus în față un ultimatum, — spunea el. — Speram să termin totul până te întorci…

— Și cum anume plănuiai asta? — zâmbi amar Lera. — Să i-o prezinți Catincăi ca pe noua ei mamă vitregă?

Catinca asculta tăcută, apoi întrebă:

— Mamă, de ce te-ai întors mai devreme?

Lera înțepeni. Nu-și pusese niciodată această întrebare.

— Mi-a fost dor, — murmură ea.

— Adevărul, mamă, — insistă blând Catinca.

— Am simțit că ceva e în neregulă, — recunoscu Lera. — Apelurile voastre erau altfel. Mi-a fost frică să nu vă pierd pe amândoi.

Până seara au băut două sticle de vin, iar Catinca l-a urcat pe Andrei într-un taxi. Acesta închiriase un apartament în apropiere — părăsit de soție și de amantă.

— Știi ce e cel mai amuzant? — îi spuse Lera fiicei. — Nici măcar nu-l urăsc pe el cel mai tare, ci pe papucii aceia. Îi văd de fiecare dată când închid ochii.

— Sunt un simbol, — dădu din cap Catinca. — Ea ți-a luat locul. Lucrurile tale. Viața ta.

— Când ai devenit așa înțeleaptă? — zâmbi trist Lera.

— Când părinții mei au încetat să mai fie o echipă.

Trecuse o lună. Lera acceptă o întâlnire cu Andrei la cafeneaua din parc — locul unde a început povestea lor.

— Nu-ți cer să te întorci acum, — îi spunea el, — doar lasă-mă să-ți arăt că m-am schimbat.

— Și dacă nu pot uita? — întrebă Lera.

— Atunci o să merg desculț toată viața, — zâmbi Andrei.

Și ea zâmbi.

Peste jumătate de an, Catinca reveni acasă în vacanță și, deschizând ușa, auzi râsete din bucătărie. Acolo, Lera și Andrei pregăteau cina, tachinându-se cu drag.

Pe picioarele lui Andrei erau papuci noi — cu inscripția „Versiunea 2.0”.

— Cu încălzire, — explică Lera, surprinzând privirea fiicei. — Pentru cazul în care îi mai vine să se încălzească cu altcineva.

Catinca râse. În inima ei se așezase, în sfârșit, certitudinea: de data asta, chiar vor lupta pentru fericirea lor.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.