Iulia, fata de 17 ani ucisă de tren în Bacău, avea căşti în urechi când traversa șinele. Filmul tragediei

Primele cercetări la fața locului ale polițiștilor, dar și declarațiile martorilor arată faptul că adolescenta asculta muzică la căști în momentul în care a traversat calea ferată care trece prin localitate.

Nu a auzit sub nicio formă semnalele acustice ale mecanicului de locomotivă, care nu a putut evita impactul. După ce a fost lovită de tren și aruncată câțiva metri, martorii au sunat imediat la 112, iar mai multe echipaje de poliție și de la ambulanță și SMURD au intervenit acolo.

Au început manevrele de resuscitare, însă din păcate nu au avut succes și au fost nevoiți medicii să declare decesul. Practic totul s-a întâmplat din cauza faptului că tânăra nu a auzit semnalele acustice.

În același timp, întreaga comunitate, dar și colectivul de profesori și de elevi, dar și cei de la biserica unde fata mergea și făcea voluntariat, sunt în stare de șoc.

Copila avea rezultate foarte bune la învățătură, era privită foarte bine, atât în liceul în care învăța, dar și la biserica unde participa ca voluntar la tot felul de acțiuni extrașcolare și ateliere.

Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate în vederea clarificării tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…