Lege nouă în România: Ce schimbări majore aduce actul normativ promulgat de președintele Nicușor Dan

Legea care interzice vânzarea petardelor și artificiilor către minori și persoane neautorizate a fost promulgată oficial vineri, 6 iunie 2025, de președintele Nicușor Dan. Actul normativ introduce reguli stricte privind regimul articolelor pirotehnice și pedepse mai aspre pentru cei care nu le respectă.

Petarde și artificii interzise pentru minori și persoane fără autorizație

Deputatul PSD Mihai Weber, inițiatorul proiectului, a declarat că acest demers vine în contextul unui bilanț tragic:

„Nu mai puțin de 565 de persoane, în special copii și tineri, au suferit răni grave sau mutilări pe viață în perioada ultimelor sărbători de iarnă”, a spus deputatul Mihai Weber.

Proiectul de lege a fost depus în Parlament în noiembrie 2018 și a avut un parcurs legislativ dificil. Senatul l-a adoptat în martie 2019, iar apoi a ajuns la Camera Deputaților, unde a fost introdus pe ordinea de zi de peste 15 ori. A fost amânat constant și retrimis la comisia de apărare pentru raport suplimentar. În cele din urmă, proiectul a primit votul final pe 7 mai 2025.

„Este LEGE! Siguranța copiilor, pe primul loc! Sunt bucuros că inițiativa mea privind interzicerea comercializării articolelor pirotehnice către minori și către persoane neautorizate, dar și pedepse mai aspre pentru cei care nu respectă regulile de utilizare a petardelor și a artificiilor, A DEVENIT LEGE”, a scris Mihai Weber pe Facebook.

El a mai adăugat că numărul victimelor este mult mai mare pe termen lung decât cele 565 de cazuri raportate în sezonul 2024–2025.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…