Apelul lui Simion către românii din Spania: „Să fiţi pregătiţi pentru că trebuie să ne luăm țara înapoi

George Simion s-a întâlnit duminică, 1 iunie, cu o comunitate de români din Madrid. Liderul AUR a avut un discurs în care a denunțat actuala conducere politică a României și ceea ce el a numit „slugărnicia față de străini”.

„Nu voi accepta niciodată ca poporul meu să fie călcat în picioare şi umilit de nişte slugi. Nu voi accepta niciodată ca viitorul copiilor şi nepoţilor noştri să fie amanetat de nişte slugi netrebnice care în loc să

trimită banii acolo unde doare, în multe zone rurale din România, ei trimit banii pentru arme în Ucraina şi le pasă mai mult de Ucraina, de Franţa, de Germania şi de orice altă naţiune, dar nu de naţiunea noastră”, a precizat George Simion, în faţa românilor din Madrid, la conferința „România de dincolo de granițe”.

El a mai spus că se dorește „război și moarte”.

„Ei vor război, ei vor moarte, au o cultură a morţii şi sunt în stare să calce pe cadavre, aşa cum au făcut în aceste luni, să calce în picioare alegeri democratice, să calce în picioare un întreg popor doar ca să îşi

menţină privilegiile. În curând vor falimenta, în curând nu vor mai putea spune Simion e de vină. În curând este gata cu ei. Şi atunci să fiţi pregătiţi, pentru că trebuie să reconstruim ţara noastră, să ne revendicăm ţara noastră, să o luăm înapoi din mâna unor ciocoi şi să o construim frumos, aşa cum numai noi românii ştim să o facem. Trebuie să pregătim acel moment cultivând unirea noastră”, a mai adăugat Simion, potrivit unui comunicat de presă, citat de Agerpres.

El mai susţine că „românii s-au trezit şi că mişcarea suveranistă nu a fost învinsă de forţele care au distrus România în ultimele decenii”.

„În această luptă ne-am confruntat cu toate partidele lor, cu toate televiziunile sistemului, cu toate minciunile, cu toată talpa iadului şi cu multe forţe externe care au intervenit peste voinţa poporului român. (…) Ne-am confruntat cu Emmanuel Macron, care cu câteva zile înainte de turul doi îl trimitea în România şi după aia în Republica Moldova pe şeful spionajului francez.

(…) N-am acceptat să fac târguri cu primarii PSD, n-am acceptat să fac târguri cu Victor Ponta, n-am acceptat să mă dau cu sistemul lor. Şchiopi, chiori, ciungi, pleava societăţii, cum ne-or

face ei, măcar noi am avut demnitate, nu ne-am vândut şi am dus o luptă corectă. Am ştiut să nu ne lăsăm dezbinaţi de fel de fel de infiltraţi, de fel de fel de intriganţi, care făceau ei proteste paralele cu ale noastre, care inventau fel de fel de minciuni care să zădărnicească unitatea noastră”, a afirmat Simion.

„I-am avertizat de pe 15 mai, le-am zis, vedeţi că o să se suspende fondurile europene din cauza voastră, incompetenţilor. Trebuie să facem ceva. Contracandidatul meu a ieşit şi a spus că mint ca o gazetă rusească. Ministrul Finanţelor, care face parte din CSAT, deşi n-ar trebui să fie acolo pentru că are şi altă cetăţenie, domnul Tanczos Barna, a zis că mint, că nu se suspendă

fondurile europene. Comisia Europeană, împotriva căreia am luptat în această campanie, împotriva Ursulei von der Leyen, a ieşit în acea zi şi a zis că nu există aşa ceva. La doar 15 zile după

s-a dovedit că am avut dreptate. (…) Contracandidatul meu a venit şi a spus că nu vor creşte taxele şi impozitele, a semnat că nu va creşte TVA-ul. Mai este puţin şi va creşte TVA-ul şi o să vă implore în genunchi să trimiteţi bani în ţară, că trec printr-o situaţie grea”, a adăugat George Simion.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…