Plătim a treia cea mai scumpă energie din UE. Ministrul Bogdan Ivan anunță un plan ambitios pentru facturi mai mici

Cum au ajuns românii să plătească printre cele mai mari prețuri pentru energia electrică

Potrivit declaraţiilor sale, făcute într-o intervenție la Antena 3, ministrul îşi doreşte ca românii să nu mai plătească cea mai scumpă energie electrică din Europa.

 „Cum în 10 ani de zile, în urma unor decizii, România şi-a scos din producţia de energie de bandă 56% din capacităţile de producţie. Şi asta a făcut ca să ajungem astăzi în situaţia în care mai bine de 20% din energia pe care o folosim în România, o importăm. Şi o importăm la ore de consum de vârf, la preţuri şi de 1.000 de ori mai scumpe decât exportăm noi în perioada de producţie de vârf, nu de consum de vârf” a explicat ministrul Energiei. 

Ministrul Energiei: „Ne-am sabotat”. Un lucru „absolut de neînțeles”

Țara noastră se află în top 3 la capitolul cea mai mai scumpă energie din Europa ca urmare a unor decizii luate în trecut care ne-au adus în situația de a importa și mai multă energie, deși România este un stat producător cu resurse și infrastructură energetică. 

„Eu am două ţinte simple: odată – ca românii să nu mai plătească cea mai scumpă energie electrică din Europa – astăzi, plătim top 3 cea mai mai scumpă energie din Europa, absolut de neînţeles în România, noi fiind producători… având acest mix de nuclear, hidro şi cărbune. Am închis… România a decis prin 2020 să renunţe la centralelel pe cărbune în următorii cinci ani, în comparaţie cu Polonia şi Germania, care au ales să le păstreze active până în 2039, respectiv 2050. Parcă… cărbunii care se ard pentru a produce energie în bandă în Polonia şi în Germania poluează mai puţin decât cărbunele ars în România. Ne-am sabotat şi acum suntem în situaţia în care, de exemplu, de multe ori, la CE Oltenia e folosită acea… toată infrastructura pentru a echilibra doar sistemul energetic naţional între 6 – 10, după-amiaza… şi, după asta, se opreşte furnalul, în contextul în care pentru a reporni şi a produce energie ai nevoie de opt ore pentru reîncălzirea cazanelor”

Care este planul pregătit de ministerul Energiei pentru a pune capăt prețurilor uriașe

Planul pus la cale de Ministerul Energiei pentru reducerea facturilor românilor prevede creșterea capacităților existente prin progrese fizice și financiare ce vor fi realizate în următorii doi ani și jumătate. 

„Foarte realist vorbind, am făcut o analiză pe toate proiectele României – am făcut o analiză serioasă: «Ce putem face?», «Când?» şi «Cum?». Am luat fiecare din aceste proiecte majore de creştere a capacităţilor energetice ale României – de la hidrocentrale, centrale pe gaz, centrale nucleare, de la Cernavodă – Reactorul 1, Reactorul 3 şi 4. În următorii  doi ani şi jumătate, pe graficul pe care l-am construit  şi l-am stabilit exact: progres fizic, progres financiar… ar trebui să intrăm cu aproximativ 3.000 de megawaţi în bandă. Şi, acolo, să reuşim să echilibrăm consumul nostru”, a mai explicat Bogdan Ivan.

Românii se pot înscrie pentru voucherele de energie. Cine se încadrează și unde se depune cererea 

Românii cu venituri mici care se încadrează în obținerea voucherelor pentru energie se pot înscrie, începând de miercuri 20 august, pe platforma special concepută de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). 

  Persoanele singure cu venituri mai mici de 1.900 lei pe lună sau familiile cu venituri medii mai mici de 1.784 lei pe lună, de persoană, beneficiază de vouchere de 50 lei lunar la factura de energie electrică.    

Românii plătesc astăzi printre cele mai mari facturi din Europa, deși țara noastră este producătoare, avertizează ministrul Bogdan Ivan. Oficialul promite că, în următorii doi ani și jumătate, vom adăuga circa 3.000 de megawați în producția de bază pentru a reduce dependența și prețurile.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…