Adevăratul motiv pentru care PSD amenință că iese de la guvernare

„E următorul pas pe care l-au făcut social-democraţii, să convoace luni Biroul Permanent Naţional anunţat de preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ca răspuns la atitudinea pe care USR a avut-o vizavi de organizarea funeraliilor de stat şi declararea zilei de doliu naţional pentru fostul preşedinte Ion Iliescu

Însă, există surse care spun că nemulţumirile ar fi legate, de fapt, de împărţirea posturilor din teritoriu, în special cele de prefecţi şi subprefecţi, pentru că vorbim în acest moment de patru partide care formează Coaliţia de guvernare. Astfel că, PSD şi PNL ar trebui să cedeze posturi de la ei pentru USR, iar PSD ar fi dispus să dea mai puţin decât ar vrea USR să ocupe în teritoriu. 

De altfel, s-a amânat şi şedinţa Coaliţiei de miercuri, programată pentru săptămâna aceasta, şi în acea şedinţa de coaliţie trebuiau încheiate negocierile vizavi de Pachetul fiscal, dar şi discutarea acestor funcţii, nu neapărat în teritoriu, ci şi la agenţii.

„Aşadar, vedem ce se va întâmpla luni în această şedinţă, programată pentru ora 11, la Partidul Social Democrat pentru că, în postarea pe care a făcut-o pe Facebook, preşedintele interimar Sorin Grindeanu spune că va fi o evaluare a impactului pe care l-a avut această atitudine a celor de la Uniunea Salvaţi România, şi că ar trebui să vadă că această Coaliţie va continua într-o formă de respect şi că există dialog.

Mai sunt surse politice care spun că trebuie să se ţină cont de părerea PSD, de altfel părerea exprimată şi de preşedintele interimar al partidului, şi că nu ar trebui ca unele măsuri să fie aflate de la televizor”, a mai spus corespondentul Observator

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…