Nicușor Dan a primit O CERERE URGENTĂ: „Este o urgenţă naţională, nu un moft. România este…” Un detaliu din SCRISOAREA trimisă președintelui e acum pe buzele tuturor

Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST) a transmis o scrisoare deschisă lui Nicușor Dan, prin care solicită reînființarea de urgență a Ministerului Tineretului și Sportului, desființat în urmă cu câțiva ani. Organizația susține că situația actuală este una gravă și că absența unei instituții dedicate acestui domeniu a condus la multiple disfuncționalități, cu efecte negative asupra tinerilor din România.

În această scrisoare, SNST subliniază că reînființarea ministerului nu este „un moft’, ci o „urgență națională’, mai ales în contextul european actual. Sindicaliștii arată că peste 75% dintre statele membre ale Uniunii Europene au în prezent structuri guvernamentale dedicate tineretului și sportului, ceea ce face ca România să fie în contratimp cu direcțiile strategice europene.

Sindicatul avertizează că desființarea fostului minister a avut consecințe directe și grave: bugetul pentru tineret a fost inexistent în ultimii trei ani, numeroase tabere și centre de agrement au fost închise sau lăsate în paragină, iar România a pierdut proiecte europene importante din cauza blocajelor instituționale și a lipsei de coordonare.

„România este în contratimp cu Europa. Peste 75% dintre statele membre UE au ministere sau structuri dedicate tineretului şi sportului, cu atribuţii clare şi bugete transparente. Reînfiinţarea MTS este o urgenţă naţională, nu un moft’, au transmis reprezentanții SNST în scrisoarea pentru Nicușor Dan

Organizația solicită susținerea reînființării Ministerului Tineretului și Sportului și propune ca această inițiativă să fie inclusă în viitorul program de guvernare. SNST evidențiază nevoia urgentă a unei structuri guvernamentale specializate, dotată cu resurse suficiente, care să sprijine în mod real tinerii și sportivii din România.

În finalul scrisorii adresate președintelui Nicușor Dan, sindicatul transmite un mesaj clar.

„Readuceţi Tineretul şi Sportul în centrul politicii publice’, au mai adăugat reprezentanții SNST.

Nicușor Dan a devenit președintele României pe data de 26 mai

Nicușor Dan a preluat oficial funcția de președinte de la Ilie Bolojan la începutul acestei săptămâni. După depunerea jurământului în Parlament, care a avut loc luni, pe data de 26 mai 2025, a urmat o recepție la Palatul Cotroceni.

Începând de miercuri, noul președinte al țării a inițiat consultări cu partidele politice pentru formarea unui nou guvern, discuțiile având loc pe tot parcursul zilei de 28 mai, la Palatul Cotroceni din București.

„Vă mulţumesc pentru dezbaterea impresionantă pe care aţi avut-o în ultimele săptămâni, indiferent de cauza pe care aţi susţinut-o. Români din România, români din diaspora, români din Republica Moldova – mulţi oameni care nu s-au mai pronunţat vreodată pe politică s-au exprimat acum, arătând că sunteţi interesaţi de direcţia în care merge România. Societatea românească şi-a demonstrat ei înseşi că este vie şi puternică. Statul român are nevoie de o schimbare fundamentală, bineînţeles în limitele statului de drept. Şi vă invit să continuaţi să fiţi implicaţi, cu toată forţa socială pe care aţi dovedit-o, pentru a pune presiunea pozitivă pe instituţiile statului român, pentru ca acestea să se reformeze. Şi vă asigur că voi fi un preşedinte deschis la vocea societăţii şi partener cu societatea.

Pe termen scurt, România are problema deficitului. Statul cheltuiește prea mult față de ce își poate permite. Și chestiunea asta poate pune în discuție stabilitatea financiară la care am muncit cu toții în acești ani. Este în interesul național ca România să aibă un guvern susținut de o majoritate parlamentară. E în interesul național ca această majoritate să-și asume reformele fiscale de care avem nevoie. E în interesul național ca România să transmită piețelor financiare mesaj de stabilitate. Este în interesul național ca România să transmită mediului investițional un semnal de deschidere, de predictibilitate. Cer partidelor politice să acționeze în interesul național care urmează. Nu va fi despre trecut, este despre viitorul imediat al României și nu este despre calcule politice, ci despe interesul național și sunt sigur că românii vor evalua în consecință’, a spus Nicuşor Dan în primul lui discurs ca președinte al României.

Related Posts

Peltea de gutui

Dintre toate fructele, cele mai potrivite pentru a face o peltea sunt gutuile, pentru că au pectină și acizi care determină gelatinizarea. O peltea reușită este limpede,…

Decizie importantă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile de recalculare a pensiilor

Ce prevede deciziaLa data de 13 mai 2026 a fost comunicată o hotărâre judiciară care oferă o schimbare semnificativă pentru pensionari: instanțele pot analiza pe fond cererile…

VIDEO Moscova, asediată cu 650 de drone. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune, distrusă

Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un val uriaș de drone ucrainene. Cea mai mare instalație petrolieră din regiune…

Un singur bărbat pentru tot satul.

Când Andrei a aflat ce hotărâseră femeile, s-a ridicat cu greu de pe laviță. — Nu sunt prizonierul vostru, a spus cu glas stins. Ana nu și-a…

Prăjitura „O Cană” – Desert rapid și delicios

Această prăjitură este preferata gospodinelor deoarece nu necesită măsurători complicate și este foarte ușor de preparat! Tot ce ai nevoie este o cană și câteva ingrediente simple!…

Rețeta de Zarzavat pentru iarnă

Ideal pentru ciorbe, 100% natural, fără conservanți! Ingrediente: Mod de preparare: Conservarea la borcane Rezultatul: la iarnă, adaugi 2-3 linguri de zarzavat într-o oală de ciorbă și…